Dragoste la TV

   Se zice că-i cam greu să dai o definiție dragostei și asta pentru că nu știi să explici, exprimi prin cuvinte tot ce e în inimă și ce fiori, furnici sau fluturași simți.
Eii bine, moldoveanului îi place să se laude, să știe lumea întreagă ce are el și de dorit și să îl invidieze, nu de alta dar asta îl motivează să nu stea pe loc și să mai facă sau să își cumpere ceva nou pentru ca iar să stârnească invidie, vorbe și interes. Și fudulia- trebuie să fie mare și oriunde: maternitate, botez, cumetrie, zi de naștere, cerere în căsătorie, nuntă, școală, spital, serviciu, până și la Blajini prin cimitire. Nu este caracteristic tuturor, dar în mare parte lumea uită de intimitate și de faptul că sunt momente în viață când trebuie să fie alături doar cei mai dragi, cei mai importanți și cei ce se vor bucura cu adevărat.
   În RM cred că este o nouă modă de doi-trei ani încoace ca măcar odată la două săptămâni să fie arătată la TV o cerere în căsătorie. Nu că asta nu ar fi interesant, dar hai să fim serioși că la mai mult de 70% din cei ce ajung seara obosiți în fața televizoarelor le este indiferent cât o costat cerea în căsătorie al lui Maria sau Ioana. Ce flori i-a adus Ion, cât a dat pe ele și dacă e din aur sau argint inelul.
   Sunt cereri frumoase, pe care le privești cu gura căscată și te vreai și tu în locul fetei date, dar asta e chiar absurd în fiecare lună să apară așa o noutate și apoi să mai fie și în TOP cele mai vizionate știri. Care b--- știre? Asta ce e știre? Dacă în fiecare zi se fac minim câte 20 de cereri în toată republica de ce nu se arată toate? Pentru că posturile noastre TV pentru bani pot arăta toate nebuniile și nu mă refer doar la cereri.
Eu sunt de acord că este ceva emoționant și la unii doar odată în viață, dar nu mai bine de plătit un cameraman care va filma asta pentru voi, rudele voastre, viitorii copii? Dacă vreai deja mai departe singur distribui pe odnoklassniki sau facebook fiindcă într-un final oricum pe aceste rețele de socializare și ajung toate video :D. Pentru ce să te vreai star peste noapte sau dragostea va fi mai mare dacă o să te vadă toți și căsnicia va fi mai trainică?
Pentru clipuri este YouTube și de acolo deja cele mai privite și interesante să fie difuzate și la TV, dar nu toate! Pentru că eu am bani sau pentru că eu vreau să fiu arătat/arătată la ProTv (cele mai multe cereri anume aici și le-am văzut).
   În timp ce toate vedetele se ascund cât mai departe și se cunună pe ascuns, moldovenii cheamă toate posturile TV și se vreau ei/ele vedete.
Mai jos două din cererile în căsătorie pe care le-am memorat și care mă face să cred că dragostea nu este pentru TV și pentru știri:

Și unul mai nou îl puteți privi aici.
   Eu sunt sigură că acești băieți simțeau poate și mai simt ceva pentru fetele care în fine nici nu au apărut în fața camerelor și dacă au fost destul timp împreună și erau gata să treacă la un așa pas important nu știau ce le place și ce nu? ce le poate intimida? poate că dacă ar fi venit fără mânzi din urmă și totul ar fi fost organizat așa frumos se alegeau și cu un DA?
p.s. Nu am nimic împotriva băieților, chiar sunt curajoși și fac ce doresc și cum doresc, acela cu Maria cântă frumos și ambii par destul de normali și bravo, dar eu cred că dragostea nu e pentru TV.
P.S. II. Propun toți care bagă bani pentru ca să apară la TV să își creeze un site de exemplu cereriincasatorie.md :D și acolo toți să se poată împărtăși cu cererile ce le-au făcut sau de care au avut parte. Va fi și un locușor de unde viitorii miri se vor inspira!
Iubiți-vă și fiți împreună cu persoanele cărora vreți să le ziceți da sau de la care așteptați da.

Stefany

Despre copii și despre citit

   Dacă ar fi ca să vorbesc acum tare, tare sincer- nu am fost un copil care iubea cititul. Nu mi-a plăcut pentru că nu m-a atras ,,Legendele Olimpului"- prima carte ce ni sa recomandat ca să o citim în clasa a V-a., chiar din prima săptămână. Poate trebuie să îmi fie rușine și poate ar trebui măcar acum, la 20 de ani ai mei să o citesc de la început până la sfârșit, dar nu mă atrage, chiar din contra.
   Vin din familia în care tata se putea lăuda cu citirea și recitirea cărților din biblioteca lor personală  de câte 3 ori și să fie clar că cărți erau destule- o odaie plină și se mai adaugă și cele citite de la biblioteca școlară. Punea cartea de literatură artistică în cartea de la școală deschisă, ca când venea părinții să vadă că el citește pentru școală. Mama la fel a citit destul, în deosebi că terminase cu medalie de aur și a mai fost și învățătoare apoi câțiva ani. Și iată, în familie unde părinții citiseră sunt doi copii (eu și fratele) care pur și simplu uram fraza ,,mai citește o carte!".
   Cu trecerea anilor eu pot să zic că, chiar dacă nu te naști iubind chestia asta, cu timpul te îndrăgostești. E ca și cum nu ai iubi mierea de albine, morcovul sau ce nu mai iubiți voi? dar le-ați  consuma pentru că trebuie, că ar fi bine, că sunt doar pentru binele tău. Exact așa e cu cărțile și cu cititul- înțelegi că-i spre folosul tău. Și începi să iubești nu când ești impus să faci asta, dar când vine de la sine.
Am zis și nu odată că am început să mă acomodez și deprind ca să fiu cu ,,cartea-n mână" prin clasa a X-a. Am avut norocul să am trei profesoare de română din gimnaziu și până în liceu și cu toată dăruirea lor și depunerea eforturilor ca noi-elevii să citim - cam greu le reușea asta. Nu că ce ne povesteau ele din romanul X nu ne intriga, dar era greu practic să impui 25 de copii dintr-o clasă ca să citească. Notele de 2, prelungirea termenului- puțin ce ne făcea să dăm din coate și să ,,rupem cărțile" când acasă ne aștepta serialul preferat sau și mai nou când începea să apară câte un computer personal în casă. Și, pe lângă asta mereu aveam ce vorbi la ore, cineva cu rezumatul cărții, altcineva cu începutul ei și desigur profesoara cu toată cartea și ajungeam la un bun sfârșit. Nu știu cum se descurcă copiii în ziua de azi cu ce e după curriculum, dar cu ce nu e-aș zice că bine!
   Cum să nu te bucuri când auzi un puști de 13 ani că citește? Făcând comparație cu ce aveam noi prin 2005 și nu citeam și cu ce au ei astăzi. În ziua în care se pricep în Apple, Samsung și HTC mai bine ca în a scrie un referat? Când au mii de jocuri, locuri de vizitat și lucruri de făcut interesante pentru ei și semenii lor? Chiar te bucuri, dar până nu afli ce ei citesc. Mi sa ridică părul în cap când am văzut că prea multe copilițe sunt interesate de ,,50 Shades of Grey". Nu cum? Cum un copil, corpul căruia e abia în dezvoltare, care teoretic și practic nu știe de o sumedenie de lucruri, care nici primul ciclu menstrual nu-l are să citească despre ,,sexul oral, anal" și multe lucruri perverse și nenormale de știu la vârsta lor? Mă sperie feedback-ul acestei cărți prin rândul celor de 12-16/17 ani care bl#a pe nici o carte de-al lui Dabija, Druță, Rebreanu și alții nici nu au pus mâna. În schimb, ele știu pe ce să puie și ce să puie la bărbați ca să fie iubite și nu mai știu eu ce?!...
În genere, ce se petrece în capul lor după citirea acestor trei volume? Poate ele nu tot înțeleg și având rușine-n ele nici nu întreabă de părinți dar ce înseamnă ,, termenul sau fraza Y"?! Posibil să mă bucur dacă e așa, dar mi se pare că realitatea e alta. Cunoscute de-ale mele de 20 de ani și în sus nu au citit pentru că li se părea ceva pervers sau că nu le plăcea, că era prea direct ce scria acolo, dar iată că copilelor astea le place. WTF childrens? Wtf?
P.S. Și dacă la noi dragostea și interesul pentru citit apărea după ce auzeam de Creangă, Eliade, Coelho sau Dostoevski la ele apar citind cu totul și cu totul altceva.
Nu am mai multe cuvinte...

Noapte bună,

Stefany

Gânduri...

Ce-ar fi dacă ne-am învăța să ocolim hainele negre când avem careva probleme?
Ce-ar fi dacă de fiecare dată când cineva ar pleca din viața noastră, ne-am apropia și am cuprinde pe cei ce au rămas?
Ce-ar fi dacă de fiecare dată când am face ordine, n-am mai muta lucrurile de care nu avem nevoie dintr-un colț în altul, dar le-am oferi cuiva în dar? Se va găsi cineva ce are nevoie de asta.
Ce-ar fi dacă aparențele nu ar înșela?
Ce-ar fi dacă în momentul în care ne stropește o mașină sau ne calcă cineva pe picior nu am mai vrea imediat să le spargem capul?
Ce-ar fi dacă am trăi viața un pic altfel... Fără atâta ură, fără de ,,făcutul din țânțar-armăsar?"  Fără multe comentarii de prisos, fără zâmbete false și fără ca să sărutăm pe cineva și-n fund pentru o favoare?
Ce-ar fi dacă ne-am purta obișnuit cu omul ce-i de altă naționalitate sau ce se străduie să vorbească în limba noastră? Nu că asta nu ar suna amuzant pentru unii, dar ,,râde prostul de prostia lui".
Ce-ar fi dacă ni s-ar permite să ne alegem singuri calea-n viață fără ,,Da Valea lui Zina e la medicină șî și e îi mai deșteaptă ca tine? Du-te și tu că o proastă ș iau unde o ajiuns!"
Ce-ar fi dacă circularea liberă în UE ne-ar face și pe noi mai dezghețați, mai indiferenți, mai pozitivi și am trăi totul mai cu viață, am face lucrurile mai cu dăruire? Nu că plecatul pe la odihnă nu e ok, dar când îmi reamintesc de proastele obiceiuri ale unor moldoveni îmi vine să ...
Ce-ar fi dacă nu ne-am crede atotștiutorul, dar am recunoaște când greșim pentru că omul din greșeli învață?
Ce-ar fi viața noastră fără scopuri și fără vise?
Și ce-ar fi dacă nu am face reparație peste fiecare an și se merită o viață să muncești pentru patru pereți, care tot nu-i iei cu tine?
Și da, ce-ar fi dacă am accepta oamenii așa cum sunt? Fără multă vorbă, morală?
Și ce ar fi dacă... (fiecare continuă acest gând pentru el, găsind răspuns la careva întrebări)!

Stefany

Story of this evening

   După postarea anterioară fiind obosită am plecat să dorm și cum se întâmplă mereu când te gândești că ai să dormi două-trei ore nu puteam adormi. Nu aveam ce face și de atâta plictiseală am plecat la mall cu cea mai bună prietenă. Am intrat în două sau trei magazine, ca apoi să ajungem la bijuterii. După cum eu am ,,ochit" o geantă încă înainte de a intra în magazin am luat-o în mâini DOAR ca să o văd de mai aproape. Cred că știți cu ce s-a terminat doar atinsul acesta și văzutul. Am avut noroc că era la reducere, pentru că dacă avea prețul inițial tot nu aș fi putut-o pune la loc. După așa zisul ,,eu întru doar cu privitul" ne-am ridicat la o cafenea.
   Cel mai plăcut să vezi în acele restaurante și cafenele: familii. Pe lângă toate fufele și băieții cu mașinile taților sau ok - și  a oamenilor simpli, pentru că erau și din ăștia, e plăcut să vezi familii cu copii mici sau familii trecute de 50-55 de ani. Eu îs pentru gătit, ordine și tot ce mai trebuie să facă prin casă fiica, mama și soția și de aceea în primul rând m-am bucurat pentru ele. Destul de serios: ce poate fi mai frumos decât o zi de odihnă care se încheie așa frumos în sânul familiei, într-un local plăcut? Fără două teancuri de veselă ce trebuie de spălat, fără să miroși a borș și ceapă, fără să te doară mâinile din spate de la atâta călcat și așezat la locul lor. Poate acasă și le aștepta vesela rămasă de la amiază sau ceașca de la ceai, dar ce mai contează când erau acolo? Dacă au avut parte și de un mic shopping înainte de a ajunge la acele restaurante mă bucur pentru ele mai mult ca pentru faptul că am o nouă geantă în dulap.
   Bărbații trebuie să înțeleagă că pentru armonie și înțelegere în familie nu-i de ajuns doar femeia să-și îndeplinească obligațiunile legate de casă și el să aducă bani. Asta e ca și cum dai copilul la școală și aștepți să fie educat de școală fără ca tu să participi la educare. Înțelegerea este atunci când totul e bine, când ea are timp măcar odată pe săptămâna ca să se gătească pentru tine și nu în ultimul rând pentru ea, pentru ca tu să îi faci complimente, pentru ca să se simtă altfel decât zilnic, pentru ca să se simtă dorită. Și procurarea unei rochii de 400 de lei odată în câteva luni tot uneori e necesară, pentru ca apoi să nu te plângi că nu are grijă de ea și că nu te mai excită. Ceea ce ține de igienă îs sigură că totul e în regulă, e altă temă deja manichiura nefăcută, rădăcinile nevopsite. Contribuiți și voi cu ceva ca relațiile voastre să fie la fel de bune sau chiar mai bune, cumpărați lenjerie sexy, cumpărați odată în jumate de an un rimel și mai cumpărați și ruj roșu. Eu cam încep a crede că e importantă atitudinea pe care o ai când folosești acest ruj, nu dacă îți stă sau ba. Pentru că am văzut destule exemple cărora după părerea și gustul meu le-ar sta mai bine cu oricare altă culoare, dar dacă lor le place și se simt așa bine ce mai contează părerea mea?
   Și să nu vorbim de bani- odată în câteva săptămâni se poate. Chiar și câte o cafea pentru voi și un suc pentru odorașul vostru ce va ajunge poate la 100 de lei poate fi de ajuns. Să fie clar că nu mă refer la aceia ca să plecați și să comandați tot ce e în meniu pentru ca să vă simțiți moldoveni adevărați, la voi acasă ce au ieșit la îndopat. Nici de băutul până se ajunge în ,,patru labe" nu vreau să vorbesc. Vorbesc despre ceva frumos, atât de obișnuit pentru unii și atât de necesar pentru ceilalți.
Multă dragoste, sănătate, înțelegere și noroc în toate familiile.

Mama, tata, Ștefan și restul membrilor familiei mele- eu vă iubesc!! :*

Stefany

Anii contează?

   Eu cred în dragoste, cred ca dacă omul e fericit (și asta se poate citi pe chipul lui) atunci -vârsta nu contează. Contează sentimentele, tot ce trăiesc doi oameni împreuna, când ii desparte diferența de 2, 5, 7, 10, 15, 20, 22, 25...de ani. Totul e bine și frumos pina in clipa in care te gindesti la tine ca-i putea fi in așa situație. Atunci sigur se schimba părerea, dacă înainte de astea tot ziceai: nu, nu, nu ii posibil așa ceva... 

Dacă doi oameni sunt împreună și nu umbla sa se ascundă de restul lumii, aceasta lume nu are decât sa le accepte fericirea. Ați observat ca femeia care se îndrăgostește sau e iubita arată mai bine ca anterior? Si tot o vorbesc pe la spate: unde a fost? Ce a facut? Fericirea asta nu vine pentru ca a ajuns pe mâinile unui plastician sau poate pentru ca o găsit în sfârșit crema pentru întinerire!? Ar fi bine dacă la aceste doamne ar scrie pe frunte ,,iubesc" și sa fie clar motivul pentru care ,,parca a mai dat jos 5 kg" sau ,, sigur, sigur a făcut careva intervenții chirurgicale, înainte nu îți amintești cum arată?". Ar fi bine măcar odată-n viata fiecare sa își facă aceasta intervenție și anii chiar nu contează. Dacă iubești- inima ta mereu e tânăra.
    Și totuși scriu aceasta postare și încerc sa înțeleg care-i poziția mea: sunt pro sau contra relațiilor când un anumit EL sau EA este mai mare cu ,,x" ani?! Personal oamenii aceia nimic nu mi-au făcut de sa ii urăsc și sa nu ii suport, dar totuși mai vine si ideea ca așa-i învățată societatea noastră ca si cum asta nu ar fi ceva normal. Suntem obișnuiți sa bârfim, vorbim si judecam si nici într-un caz sa înțelegem. 

La ce se așteaptă fetele de 20 de ani de la bărbații de 35, 40, 45 de ani? Poate lipsa tatălui in copilărie, poate dorința de a fi în mâinile cuiva puternic, poate siguranța care ii o poate el da ei, poate puterea pe care o are la acea vârsta si la propriu si la figurat acum vorbesc, poate chiar si banii pe care ea încă nu-i poate face fiind in primul sau al doilea an!? Dar ce dorește si de ce are nevoie un băiet, pentru ca mi se încâlcește limba sa ii zic bărbat la al lui douăzeci si ceva de ani? Dragoste, afecțiune, pasiune, bani? Nu știu de ce dar parcă-i mai ușor de acceptat o domnișoară cu un domn, decât invers. Nu știu cât pot dura asemenea relații și tot încerc să înțeleg ce vor acei băieți de la doamne? Contează experiența ei atât de mult sau asta vine de la o dezamăgire în una mai mică? Cică aceea dacă e și cu casă e și cu masă și bani, nu va mai avea același comportament. Aproape toți oamenii când se îndrăgostesc uită și de cap și de ce au în el și de cine e sau se face imediat orb și surd și aude și vede doar ce el vrea.
Clar e una că în acest gen de relații atât doamna ce e mai mare cât și domnul ce e cât pe ce tată își asumă riscul de a fi vorbit pe la spate din cap până în picioare și relația lor să fie mai cu greu acceptată. Dacă curajul și dragostea-i așa de mare, de ce nu??

Când ochii spun altceva...

   Noi toți suntem actori, pe scena propriei vieți și noi toți putem juca teatru. Putem juca la școala, la serviciu, facultate, in prietenie si in familie. Poate eu sunt prea naiva si vreau doar realitate sa vad și aud si cind vad ca mi se minte privindu-ma in ochi ma simt prost.
Am înțeles cred ca cu câțiva ani in urma ca pina si persoanele de la care cel mai puțin te așteptai - joaca. Pentru ca așa-i in viata, are de toate cel se înțelege cu toti, cel ce iesa cu toti si cel ce la urma urmei ii vorbește poate chiar si pe cei mai apropiați in schimb la ceva. Am început sa înțeleg ca nu mai are rost sa aștepti de la oameni realitate si un comportament bun cu tine, cind sint falși si cind au intrat prea mult in rol. Rolul care a început cu: hai sa zic ca am 16 ani ca sa facem cunoștință, hai sa zic ca m-am simțit rău si nu am facut temele, hai sa zic ca tigara-i al lui Ion numai nu a mea, hai sa ies si cu gașca- poate jumătatea mea nu va afla...si tot așa pe tot parcursul vieții. Ne transformam din niște oameni cu principii in niște păpușe și marionete :) cu care oricine se poate juca, pe care oricine-l poate îndoia, suci și răsuci in dependență de situație. Si, nu văd nimic mai oribil decât sa fii ca toti, decit sa joci aceleași roluri pe care deja lumea le știe ,,pe de rost" si nu ai ce face cu asta pentru ca ai intrat in acest joc si trebuie sa joci până la urma.
   Unde-s oamenii de alta data? Sau unde sunt eu, cea de alta data? Cea care nu știa ca oamenii sunt mult mai ieftin decit  hainele lor?! Cind vorbești cu cineva privește-l in ochi, pentru ca ochii spun altceva...pentru că ochii nu fac parte din acel decor, acea scena si acel spectacol.

Cât de greu trece o zi și cât de ușor zboară o viață!

,,Cât de greu trece o zi și cât de ușor zboară o viață".

Am început să înțeleg că timpul trece poate mult prea repede decât mi-aș dori. Atunci când îmi doream mai repede să treacă ora care nu-mi era interesantă și mă plictisea, atunci când doream ca azi- zi în care plouară să fie deja mâine sau mai bine chiar poimâine- zi în care și glod nu mai e și soare a răsărit. Atunci când vroiam mai repede să trec de 7, 10, 13, 15, 17, 20 de ani. Și, acum la 20 de ani nu mai vreau asta. Vreau să trăiesc în ritm cu acest timp. Vreau să fac tot ce-mi place și ce-mi doresc acum, pentru că sunt sigură că va veni ziua în care voi regreta că prea mult am dormit, că prea puțin m-am plimbat și destul de rar am zis unui oarecare ,, cineva"- ceva. Am înțeles cât de ireversibil e timpul acum, când am fost acasă și am întrebat-o pe bunica câți ani are. 68 de ani... Nici prea mulți, nici prea puțini. Eu la rândul meu am destui, pentru ca să înțeleg că MULTE se fac pe placul nostru: putem schimba cămașa care am îmbrăcat-o de la început și care nu mai merge cu blugii verzi în carouri, putem schimba prietenii de ani pe unii mai noi a căror interese acum ne sunt mai aproape, putem schimba persoanele pe care le iubeam dacă nu mai simțim aceiași afecțiune, același devotament și dorință de a  avea un viitor comun. Putem schimba țări, bani, orașe, dar una-i cert că ceea ce am dori să schimbăm cu adevărat NU PUTEM. Nu putem face nimic cu aceea că deja trebuie să scoatem calendarul atârnat de perete cu câteva luni în urmă, nu putem schimba vârsta la care se mai adaugă un an într-o oarecare dimineață de luni, de joi și nu contează ziua- o dimineață care era de dorit să vină mai târziu. Oriunde am pleca, nu ne putem fugi de timp pentru că pașii lui față de ai noștri-s mai siguri, mai deciși și mai rapizi.
   Deci, ce poate fi mai frumos ca prezentul? Sigur că nu trecutul pentru că nu poți trăi cu amintirile și poate sigur  nici nu cu viitorul pe care-l visăm până ce, ci prezentul. Momentul de acum în care putem face tot ce ne dorim. Și totuși, ieri parcă bunica mea urma să împlinească 54 de ani, se gătea pentru pensionare și acum deja are 68. Nu-mi vine să cred, parcă-i ireal, parcă nu vreau să primesc această realitate, parcă nu mai sunt alte sute de oameni ca mine!!!?
Trăiți clipa!

Stefany 

Când pantofii nu ți se potrivesc

Atunci când ai ceva nu prețuiești, pentru că așa suntem aproape toți- trebuie să pierdem pentru ca să recunoaștem valoarea a ceva sau a cuiva.
Doar atunci când te doare, îți iai inima în dinți și te duci în patru labe la medic.
Atunci când pantofii nu ți se potrivesc, începi să iubești ghetele.
Atunci când EL îți trage una, înțelegi că te iubea acela care și-n fund te săruta.
Atunci când EL e cu alta, tu nu știu de ce îl iubești mai mult ca oricând.
Atunci când ai bani îi dai pe fleacuri, ca apoi când se termină să-nțelegi că cu adăugarea anilor în pașaport nu devii mai deștept, cum și cu cumpărarea unei cărți mai inteligent.
Atunci când omul nu ți se potrivește, recunoaște și lasă-l să plece.
Atunci când nu vreai să îi faci borș: nu-i fă, pentru că fără depunerea dragostei și a sufletului în ceea ce faci nu o să se primească.
Atunci când vezi o rochie pe care tare, tareeeeeeeeeeeeeee o vreai: te-ai dus și ți-ai cumpărato și mare treabă că o să mergi până la sfârșitul lunii cu troleibuzul sau pe jos. O să umbli ÎN ROCHIE.
Atunci când ții frig, cere sacoul lui și fără multă modestie și cu mucii până la buric. Ce-i mai rușinos: să ceri sau să îngheți?
Atunci când vrei să leși mînile în jos, lasă-le! Mâine o să le ridici și cu ele o să ridici tot ce a căzut printre degete.
Atunci când vrei la mare, nu aștepta concediu și sute de euro. Ți-ai luat foaie de boală și te-ai dus la mare, pe 2 zile măcar dar la mareeee.
Atunci când el vrea fotbal și tu altceva, acceptă decizia lui de a privi meciul și tu fă ce vreai. Nu-i neapărat 24/24 să fiți și să faceți totul împreună. Mai repede o să vă săturați unul de altul.
Atunci când plouă, dacă nu vreai nu-ți desfă umbrela. Umblă prin ploaie și bucură-te de ea, așa cum doreai toată viața să faci.
Și, dragi femei și fete: atunci când pantofii nu ți se potrivesc, nu-i cumpăra. Bl-- ele nu o să se lărgească, tu nu o să te înveți a merge în ele dacă-m magazin pe loc drept picioarele ți se încâlcesc și măcar și cu o reducere de 90 % nu le cumpărați! Ele o să steie în casă, cum la mine stau 10 perechi. :D

O duminică frumoasă,

Stefany  

Fetelor, nu citiți!

   Ultimul timp am început să cred că, fetele care citesc- cu pași înceți aiuresc! Unele din ele :) pentru că sunt și din acelea ce înțeleg cum să se poarte și ce să aștepte în viața ei, dincolo de cartea ce o ține în mână.
Și, de ce oare aiuresc? Pentru că  își doresc totul ca în cărți și pentru că cu timpul încep să refuze anumite persoane cu care ar putea fi, doar pentru că cândva/ undeva a citit că prințul mai întâi i-a adus așa zisei ,, prințese" toată lumea la picioare și apoi ea a început să îi facă borș și să-i calce cămașa. Nici într-un caz invers.
Nu știu de ce, dar cred că un film nu are același efect asupra psihicii feminine și comportamentului ei.
   Fetelor care nu citesc le este mai ușor. Se mulțumesc cu ținutul de mâini și ieșitul în parc la plimbare, fără ca să fie prietenul ei un Christian Grey (cartea: Fifty Shades of Grey) sau fără ca să aștepte să o iubească așa, cum făcea Safarli. Ele se mulțumesc cu ce au și urmăresc îndrumarea și sfatul lui Paulo Coelho ,, Învață să respecți și să urmezi semnele" și în final asta și fac pentru că cred de un semn și un dar oferit de Soartă omul pe care îl are alături și o altă citată de-al lui Coelho care le motivează ,,Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău" și îs accepte tot cu defectele lui pentru că crede în ce vrea și crede că-l va putea schimba și am făcut trimitere anume la acest autor pentru că mi se pare că marea majoritate au citit Alchimistul sau măcar citate de-ale lui. Nici măcar un Luceafăr nu-și doresc și se mulțumesc cu un Nică din Amintiri din copilărie, care o să facă șotii, o să le facă să zâmbească și să fie fericite.
Ideea e destul de simplă: cu cât afli și știi mai multe, cu atât așteptările-s mai mari și dezamăgirea și mai mare, pentru că Vanea sau Vasea nici nu au auzit de Christian Grey, iar de ceea ce făcea, cum făcea și în ce mod iubea- nici vorbă.
   Și la urma urmei, ei nu au nevoie în pat de cărțile voastre ( cu toate că aici cele trei volume ale lui E. L. James ar fi de folos :D). Și când o să îi calci cămașa are nevoie ca să fie gata în 5 minute, nu în 20 ca să pui fierul de călcat la 30 de grade și cămașa la 90. Și, educând copiii voștri la fel nu o să se conducă de ce îi scris la tine în carte, dar o să-i dea o ciocolată atunci când el va vrea.
Deci, cum sunt pro atâtea și de contra așa că citiți, faceți ce vreți și nu uitați că cărțile tot îs scrise de niște oameni al de noi și nu e neapărat să urmezi totul cum e scris acolo sau să aștepți prințul și calul, că cu atâtea principii poți rămâne doar cu calul.
P.S. Nimeni nu te impune să trăiești după ce vezi în rândurile scrise de cineva, poți să trăiești altfel și la rândul tău să scrii o carte despre cum tu o faci.

Stefany

Să dorești, să ai și să pierzi...

   Vorbeam zilele trecute cu două colege despre mașini. Am început această tema pentru că eram la plimbare și trebuia să mai atingem vreo temă neatinsă până atunci :D. Mergând pe jos prin Chișinău pur și simplu e imposibil să nu ajungi la acest subiect.

   Erau parcate niște mașini de lux și o colegă a început să ne zică că, dacă ar fi fost BMW-ul parcat al ei, l-ar fi spălat zilnic și niciodată nu avea să fie așa murdar cum era cel pe care-l văzusem, ar sufla praful la fiecare km parcurs ș.m.d. I-am zis că cândva și proprietarii acelor mașini ziceau la fel, cândva...într-un trecut îndepărtat când mașina aceasta putea să  fie al lor doar în vise. 

Și, așa se întâmplă mereu și cu orice. Atunci când nu ai- începi să visezi, să promiți și să dorești să fii proprietarul ideal al mașinii, fie ideal pentru persoana care te va iubi și îți va fi alături, cel mai devotat prieten dacă nu te vor trăda... Și când uiți de ce-ai promis, când pierzi și nu mai ai- înțelegi că nu te-ai purtat frumos sau de câte promisiuni nu te-ai ținut. 

   Or, asta-i legea vieții? Să dorești, să ai și să pierzi pentru ca din nou să dorești?  

Stefany

Gânduri de seară...

   Cum și pentru ce să te duci acolo, unde pe tine nu te așteaptă? Să te duci atunci când omul nu îți simte lipsa, cui îi este indiferent de tine, de unde ești, de ce ești acolo și de ce faci. :)

Uneori am impresia că dragostea faci din oamenii normali niște ,,ni-normali", or altă explicație eu nu găsesc cazului când cineva lasă ca să fie călcat în picioare și de parcă nu ar fi destul asta, el însăși se mai calcă. 

   Atunci când iubești și asta e reciproc- te simți cel mai frumos, cel mai deosebit și cea mai unică persoană de pe tot pământul, doar pentru că el/ea a ales să te iubească...iar atunci, când dragostea nu-i reciprocă încerci toate metodele posibile pentru a atrage atenție ( mândria, ignorarea, înjositul ș.a.).Se ajunge chiar până la disperare și îți e indiferent de tot ce zic ceilalți, de tot ce-ți zice persoana care nu vrea nimic de la tine și cu tine. Și mă tot întreb dacă se merită să tot bați în ușa care nu se va mai deschide pentru tine? Daa :) poți tu să o forțezi și să o deschizi, dar nimic nu se va schimba. Dezamăgirea (de partea aceasta a ușii, unde atât de mult doreai să te afli) va fi mare și se merită să uiți că ești cineva și că ai demnitate??? Eu cred că nu :)

P.S. Aveți grijă de dragostea voastră! :)

Stefany

My story...

   Vreau să plec la mall. Mă îmbrac, mă dezbrac, mă îmbrac, mă dezbrac...nimic nu îmi place. Sun eu și-mi chem un taxi, care trebuia să ajungă peste 9 minute.
Mai caut eu prin haine și găsesc o pereche de blugi care-s foarte comozi, îi trag repede, văd un pulover zic ,,că-i acesta" cu toate că are un decolteu mult prea mare pentru a fi purtat doar cu sutien, paltonul, o eșarfă  brodită jumate de un roz plăcut ( îi iau pentru ca să-mi acopăr acel decolteu, pentru că nu mai aveam timp să mă dezbrac de pulover, să aleg altceva sau să iau o maletă sub pulover.
Sus: brodătura eșarfei era sucită, răsucită că nici nu se vedea + paltonul negru=  combinația ce-mi aducea aminte de profesoare sau de doamnele de 40 de ani, care aleg această combinație simplă, neinspirată și puțin prea îndrăzneață.
Jos: blugii întorși până unde să sfârșesc papuceii: unul mai lung și celălalt mai scurt :D
   Controlez dacă am luat banii, ies și las prima ușa din apartament descuiată. Înainte ca să o încui pe cea de la ieșire, mai controlez odată dacă sunt banii ( am fobie :D mă tem să nu îi uit și să pățesc rușinea). Banii sunt la locul lor, totul este în regulă. Sunt în fața blocului și nu văd taxiul, mă gândesc să sun să întreb ,, unde-i?" și decis să nu o fac cu gândul că nu au trecut încă 9 minute. Scot iPad-ul să mă văd ( oglinda nu am pus-o în geantă) și îmi vine în cap ideea că totuși dacă-s în Camera hai să fac niște poze. Singură, stau și îmi fac o poză pentru că încă nu am toamna asta cu frunzele :D , fac la picioare pentru ca să ajung la față și să stau să mă maimuțăresc :D. Trece o doamnă pe lângă mine și eu, om cu bun simț mă dau la o parte pentru ca să aibă pe unde trece și când colo: tadaaaaaaam))) Dacia gri care trebuia să vină după mine- stătea acolo sigur de când eu ieșisem afară, pentru că pe tot parcursul nu s-a auzit vreo mașină. O văzut că stau și mă nebunesc, că-mi fac poze și asta când la ei totul este pe minute și sunt sigură că luase încă o comandă deja.
În 2 secunde înțeleg că am două variante: a) să ridic capul în sus și mândră să sun să comand alt taxi și b) cu toată rușinea, să mă urc în acesta. Aleg b, intrând și cerindu-mi iertare cu pretextul că nu l-am văzut și fără să aștept ceva am rugat la mall.
Nu destul că mă simțeam nici nu știu cum să vă explic :D , ca cadou pentru buna dispoziție: oglinda din față îmi dădea de știre că eșarfa nu este aranjat cum trebuie, că paltonul mă enerva la culme și fără să-l văd, la blugii mult prea primăvăratici am început să mă gândesc fără să vreau... și dacă mie nu îmi plăcea ce vedeam și nici nu mă simțeam bine, ce mai zicea în gând laxistul care o urmărit ,, marea mea foto-sesie" ? :D.
   Am achitat sărind cât mai repede din mașină fără să mai aud ,, cu plăcere, o zi bună" pentru că nici nu aveau să fie.
Ca în concluzie, după acest caz am înțeles că este important să atragem atenție asupra lucrurilor ce le facem.

O seară veselă și fericită,

Stefany

Dansatorului rău îi încurcă...

   ,, Dansatorului rău îi încurcă ouăle"...  da, da, da - asta despre mine.
Mie nu îmi place să dansez și nici nu dansez frumos și ... asta nu este pentru mine :D. Dacă nu pot, nu pot.
   Apreciez persoanele ce o fac frumos, din suflet și o fac în ritm...simt până și fiecare notă a cântecului prin ei și mișcările sunt în armonie cu muzica. Eu am umblat la dansurile sportive :) foarte puțin timp când aveam 12 ani și țin minte și acum dansurile de atunci, dar cred și chiar îs sigură ca eu nu pot dansa . )))
Și, nu e rușine să recunoști când nu poți face ceva pentru că înțelegi că ai de lucrat - desigur dacă dorești asta.

O seară reușită,

Stefany

Rânduri...

   Pe unde nu mă întorc, aud de la fete și domnișoare că s-au obosit și plictisit. Da oare ce face o domnișoara în ziua de azi de așa de tare se obosește?

E foarte obositor : să te trezești minim la ora 7 sau în cazul unora când dorești, să îți speli dinții, să faci un duș și de alegerea hainelor nici nu zic nimic. Punerea a 1 kg de cosmetică și aplicarea rimelului de 4 ore -  chiar e obositor. Să stai 5 ore pe scaun la perechi sau la ore vorbind cu colegii sau prietena și scrierea unui conspect după dictare chiar necesită multă energie. Mergerea la salon, la mall și la baruri, pregătirea unui ceai și sandwich - te epuizează până la 0. 

   Marea majoritate a tinerelor așa își petrec timpul (nu ating acelea 10 sau 20 % de fete care lucrează din greu și chiar se obosesc).

   Mama mea era prin clasa a 6-a și pleca cu sora ei să o ajute pe bunica să facă mâncare pentru o brigadă întreagă (100-120 de persoane). Când bunicul ( Dumnezeu să-l odihnească în pace) stătea la Chișinău la spital, bunica pleca la el în vizită - mama și mătușa mea- niște copile de 12-14 ani găteau doar ele pentru acești oameni și cel mai interesant e că nimeni niciodată nu a zis că nu e bun ceea ce fac ele și nu exagerez- chiar făceau asta destul de bine. Spălau hainele cu mâinile, aveau grijă de animalele din curte, învățau foarte bine și mai erau și active și se implicau în activități extra- școlare. Și, sunt sigură ca mamele și bunicile voastre aveau la fel de multe activități. 

   Mama mea se trezește zilnic la ora 6, chiar la 5:45 și se culcă la ora 01, 02, dar când se culcă la ora 23 sau 00 eu sunt cea mai fericită :). Toată ziua e la serviciu și acolo mai niciodată nu mănâncă - poate doar un 3 în 1 și ceva pe fugă (prăjitură sau un fruct). Vine acasă la ora 18, 19, 20 când și cum și apoi mai face și mâncare și își ia calculatorul și iar se apucă de serviciu și proiecte. Și, niciodată nu am auzit-o să se plângă că este obosită - vorbesc destul de serios!!! Poate doar când eu întreb de ce e tristă sau ce sa întâmplat îmi zice că e obosită.

   Cum bl##  părinții noștri care muncesc 20/24 nu miorlăie ca noi????? Celea  care au și mașina de spălat haine, vase, care nici mâncare nu facem că e mai bun în oraș :) unde mâncăm pe banii părinților. 

De ce noi suntem așa capricioase și răsfățate? De ce la vârsta noastră mamele noastre aveau răbdare, sănătate și de toate și noi murim de durere chiar și când ni se rupe o unghie. Prin câte ele au trecut și au rezistat și mai rezistă :) dar noi de la punerea a 5 cartoafe la fiert și de viața în care avem de toate ne obosit )) ni se descarc bateriile complet. 

Nu vreau să mă gândesc la ce va fi peste ani... îmi place că s-a modernizat totul, că putem avea o viață atât de frumoasă și totuși uneori nu facem niște lucruri simple că suntem obosite. 

P.S. Sunt niște rânduri ce pe mine m-au pus pe gânduri... Poate va mai pune pe cineva...

Stefany)

Mândria

   Cred că zilnic aud acest cuvânt. Cei de la 15-16 ani până la cei de 22-25 îl folosesc prea des.
Mă refer la noi - la generația aceasta ce ascultă p.o.h.u.i , care în momentul când nu fac ceva pentru relația lor sau prea repede zic ,,te iubesc". Umblă pe la fiecare colț și țipă că ,, dragostea-i o sucă" și mă mai refer la  cei care cred că au obținut ceva foarte important în viață vizitând un club sau cumpărându-și haine de la o firmă renumită.
   Eu nu știu de ce, dar noi nu mai considerăm de motiv de mândrie orașul sau în cazul unora satul în care ne-am născut, chiar ne simțim incomod să le zicem altora de unde suntem sau ne dorim să ne schimbăm cât mai repede actele pentru ca să se indice alt domiciliu. Ne plângem că țara asta e săracă, că nu-i transparență și rămân din ce în ce mai puțini oameni pe acest meleag. Dacă îmbrăcăm ceva mai vechi sau procurat de la piață/ second hand credem că cu toții se uită doar la hainele noastre și știu și de unde sunt cumpărate. Stăm 20 de minute până facem o poză pe placul nostru în care se va vedea și ceasul și inelele și noua bluză. Pozele în care zâmbim sincer sau făcută într-o zi importantă pentru noi niciodată nu o să le postăm în rețelele de socializare pentru că am calculat deja câte like-uri sau 5+  vom strânge. Pozăm totul: haine, casa, familia, ce mâncăm, bem și pe unde umblăm și asta îi mândria noastră. Invidia este și ea o dovadă că ai cu ce te mândri, că ești cineva sau că ai făcut ceva. Încercăm să etalăm totul: credința, modul de a fi și chiar și lucruri intime. Lumea-și schimbă iubiții/ iubitele ca pe o plapumă: cineva odată la câteva sezoane, cineva la săptămâni și cei mai capricioși odată la câteva zile. După aceasta ne plângem că nu avem noroc, că nimeni nu ne iubește așa cum suntem, că toți/ toate -s la fel. Umblăm din mâini în mâini ca o minge și când ajunge această minge să fie uzată - regretăm și înjurăm. Iată moment în care ar trebui să ne folosim de mândria noastră, nu să arătăm prin  poze sau prin transportul public strigând: ,, Faa oaio, uite pe unde calci!!!".
   Duminică mergând în mașină cu un bătrân s-a apropiat de mama cu 5 minute înainte de a ajunge într-un sat ca să-i zică cu un zâmbet frumos ,, aista-i satul meu de baștină și iată aceea de acolo îi casa părinților mei!" ...
Un caz în care trebuie de demonstrat mândria și dragostea noastră față de ceva. Nu atunci când ne certăm cu cineva și nu sunăm primul/ prima, nu când mare faptă facem când închidem cuiva telefonu-n nas. Valorile s-au schimbat și desigur că cu toți din acei ce citesc asta o să zică: Nu, nu ... da eu nu sunt de acesta/ aceasta". Nu sunteți așa :))) Ș ap ce? Pui vri-o fotkă dar cu șe-ai făcut sau pe unde ai fost azi.
    Mândrie? Care mândrie?

Cuvântul...

   Rana- lăsată de un cuvânt doare mai mult ca cea de o lovitură sau tăietură.
De ce? Pentru că cu ajutorul unor cuvinte poți întoarce viața cuiva cu picioarele-n sus, dar și să aranjezi în ea totul pe rafturi.
   Suntem înconjurați de prea multe minciuni, de zâmbete forțate și de prieteni falși. Nici nu știm când cineva ne vrea binele și când cineva ne vorbește de dragul la ceva.
   Cu atâta goană după bani, după frumos, după modă noi le obținem pe acestea, dar pierdem altele. Și anume, pierdem din valorile noastre transformându-ne în niște oameni de c****, ce-s gata ca roboții să îndeplinească ceva de dragul unui bun material, de dragul unei favori. Am uitat că tot ce e mai important și de ce avem nevoie cu adevărat este prezența altor oameni, de comunicarea cu acești oameni.
NUUU, încurc ceva. Pentru ce-am zis ( favoare, bani) - la fel e nevoie de comunicare. De alt tip de comunicare. De zâmbete false, de afirmații frumoase zise de cineva. Afirmații ce nu ne caracterizează pe noi, dar care trebuie să fie spuse.
    Totul e ca un joc de fotbal ( de exemplu). Ești doar tu și mingea. Mingea-i viața ta. Cât de tare o să o lovești, atât de departe va zbura. De lovitură depinde când ea se va reîntoarce în mâinile tale și cum o va face.
   Nu vreau să par un om pesimist - pentru că nici nu sunt așa, da oamenii au înnebunit. Se bat unii cu ceilalți, se invidiază. Văzând că vecinului îi este bine nu va face ca să îi fie la fel, dar vecinului îi va face rău. Dar revenind la comunicare și cuvinte, cuvintele-s arma din cauză căreia cei mai mulți sunt răniți și suferă.
De noi depinde ce cuvinte să folosim și cui să i le zicem.
P.S. Nu ziceți cuvinte scumpe persoanelor ieftine.

Stefany

Ce e dragostea?

   Hm... Câți își pun această întrebare? Câți găsesc răspuns la ea? Și ce răspunsuri?
Eu nu cred că dragostea-i veșnică. E doar un subiect bine descris în basme și în filmele în care urmează un happy end sau unde binele învinge răul. Să nu se înțeleagă greșit- eu cred în dragoste, dar ea are un termen. Ea depinde de anumiți factori, ce sunt la fiecare diferiți: în dependență de câți ani au fost împreună, de ce-au simțit, de acum ce mai simt, de ce-au lăsat împreună în urmă etc.
Sunt un om realist și înțeleg că așa este, dar totuși ce e dragostea?
   De când am acest blog- de un an și ceva, tot scriu postări de dragoste...le scriu într-un carnet și până la urmă nu le postez, pentru că nu le văd ,,perfecte", pentru că nu le văd aici- citindu-le toți, pentru că le scriu, le corectez și apoi iarăși scriu aceeași...pentru că nu am iubit cum au făcut-o alții, dar în același timp înțeleg că nu o voi face ca alții, pentru că suntem unici. Dar am să scriu la timpul potrivit. :)
   Dar astăzi vreau să scriu și știți de ce? Pentru că nu mai înțeleg unde e dragoste, unde e ficțiune, unde e interes sau unde-s sentimente.
Scriu aceste rânduri pentru că ma motivat la ele, o familie ce-am văzut-o azi. Mergeam într-un maxi-taxi și în fața mea era o doamnă. Avea 50 de ani,poate și mai mult... alături era soțul. Doamna nu era din aceea cu aere de divă. Era nemachiată, părul astupat cu o băsma, o jiletcă, pantaloni simpli și două genți în mână. Nu arătau a fi grele. Era cam supra obosită. Soțul- ca un simplu moldovean muncitor: pantaloni, pulover și scurtă - toate negre. Am scris acesta până acuma nu pentru a judeca pe aceasta familie cum arată, eu sunt din oamenii care apreciază interiorul. ( Am acest obicei prost, să atrag atenția la îmbrăcămintea oamenilor, să îmi imaginez cum după părerea mea le-ar sta mai bine sau ce aș scoate din ținuta omului- un vis încă neîmplinit ce mă urmărește: am vrut să fiu de fapt și mai vreau să fiu stilist). Și în schimb datorită psihologiei deja fac observații și experimente pe oricine. :D
   Doamna aceea vorbea... Ia zis soțului că va veni o cunoscută în vizită apoi despre altele și el mereu a tăcut. Eu să fost în locul ei, cred că îi ziceam - ce taci măi? Poate ea este deprinsă cu el, cu acest comportament. Dar, totuși ce e dragostea? Cam spre ce vârstă vine sfârșitul ei? Sau după câți ani de căsătorie trebuie să îl așteptăm? M-a supărat că cât am mers împreună nu a scos o vorbă, nu a ajutat-o să coboare. El s-a sculat cu vre-o 3 minute înainte de a ieși pentru ca ea să iasă de acolo, să-și facă cumva loc. Se uita spre cu atâta răutate sau poate jele, nu am mai înțeles până la urmă. După ce a ieșit și ea, el  a trântit ușa și au plecat împreună.
   Ce e dragostea? :
Când îi oferi partenerului posibilitatea de a vorbi cât dorește și cât încape în el, atunci e dragoste?
Când îți e incomod de felul în care arată omul de alături, mai există atunci dragoste?
Când nu îi oferi ajutor pentru că nu a cerut, atunci e dragoste?
Când ai trăit o viață alături de cineva și acum nu mai ai despre ce vorbi e dragoste?
Când nu mai ai despre ce vorbi și nici nu mai dorești să vorbești, poate atunci e dragoste?
Când uiți de tine și treci peste ego-ul tău, atunci e dragoste?
Când nu știi nici de prietene, nici de colege pentru că ești ca o servitoare în casă, e dragoste?
Îi dedici omului întreaga ta viață, îl îmbraci, hrănești, de copii ai grijă - în asta constă dragostea a două persoane?
    Eu dar nu înțeleg unele lucruri. Eu știu, femeile noastre au renunțat la tot de dragul familiei, poate chiar și la serviciu și ce au în schimb? Nici respect, nici dragostea de altă dată. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au familiile
Vreau și sper ca următoarele generații vor fi altfel, vor ieși din acest labirint construit în sovețskii soiuz. Vreau altfel de familii. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au unele dintre familii ca trec peste o anumită vârstă, să rămâie respectul, să rămâie măcar ceva din mare dragoste ce a fost cândva. Să rămâie nu doar în cuvinte, dar să se vadă și prin fapte.
   Da poate dragoste constă în altceva, poate noi singuri nu înțeleg în ce până nu o pierdem...
Și totuși, cu toții iubim. Eu iubesc tot ce am, ce mă înconjoară, iubesc oamenii ce sunt în viața mea- poate pe cineva mai mult pe cineva mai puțin, dar iubesc. Haideți să nu legăm dragostea doar de o singură persoană, pentru că dacă o persoană dragă pleacă... Va fi alta alături. Poate nu vom simți aceleași sentimente, aceleași emoții nu le vom trăi, dar viața merge înainte.

     Aveți grijă de voi și de cei ce îi iubiți!

Stefany

Despre prieteni...

   Câți prieteni am avut în copilărie și câți avem acum? Cred că va-ți pus această întrebare și nu numai odată.
Totul s-a schimbat pentru că și noi ne-am schimbat. Timpul ne face altfel și ne dictează un alt comportament în prezent. Diferența - n prietenia de acum și cea din copilărie, e-n aceea că fiind copii eram sinceri unul față de celălalt. Nu era invidia și nici nu ascultam bârfele ce erau spre adresa noastră. Nici nu știam ce înseamnă - o bârfa. Ne bucuram când cineva cu un pumn de ciocolate și din câte îmi reamintesc chiar împărțirăm una la doi ca să fim toții împăcați. Acum vă mai împărțiți așa? ...
Dacă prietenului îi cumpăra o mașină de jucat- ce bucurie era la toți, nu prietenul dar toată curtea avea o nouă jucărie sau când careva o nouă rochie la Barbie...toate- și îmbrăcau păpușele în ea, până cineva nu o rupea ( pentru că nu aveam toate păpușele la fel). Un pachet de semințe îl împărțeam ca frații egal și când mai venea cineva fiecare dădea câteva semințe din pumnișorul său.
Acum, când îți cumperi o mașină se bucură toții prietenii sincer pentru tine? Rar... Rar...
Rar o să găsești pe cineva, care să împartă ultima bucată de ceva cu tine și dacă o va împărți, va veni timpul când va cere ceva în schimb.
   Contează mult dacă ai o persoană de încredere alături, care va fi gata să se pună pentru tine. Știu că mulți s-au dezamăgit, au fost trădați și totuși mai speră să găsească persoana căreia i-ar putea zice orice.
   Eu cred în prietenie și prietenia necesită încredere, puterea de a trece prin multe încercări și obstacole, dar puțin doresc să urmeze aceste trepte necesare pentru a avea o prietenie adevărată.
   Am prieteni și am persoane pentru care aș face ceva, aș face numai dacă aș ști că se merită. Dacă aș fi sigură că au face și ei la fel.
Revenind, vreau să zic că totuși prietenia nu este veșnică. Vine acel moment când se produce acea ruptură în firul prieteniei și, de aceea fiți atenți la lucrurile ce le ziceți ,, prietenilor". Pentru că va veni momentul, când nimeni nu o să îți spele rufele pe la spate mai bine ca un bun - fost prieten. Nu cred că prietenia trebuie oferită la toți, dar nici nu se poate să te bazezi doar pe o singură persoană și să îi ignori pe ceilalți.
Totul este foarte simplu -  omul nu o să își murdărească mâinile pentru a-ți oferi ție ajutor, pentru a sări în apărarea ta. În genere, după o discuție aprinsă cu cineva la care e prezent și prietenul tău, poți vedea cu ce om prietenești. În așa cazuri, îmi place foarte mult când prietenul tace și apoi, când întrebi - de ce a tăcut? îți răspunde- da ce să mă bag? lămuriți- vă voi... Așa și i-ai zice: ,,de ce să se bage", dar mai repede îl bagi pe el. :))
Cred că prietenia era altceva, însemna ceva și oamenii chiar încercau să deie ceva din ei pentru cinstea și onoarea celuilalt, acum, găsești mai rar așa cazuri.

***

...când priveam filme de dragoste, în care se încheiau contracte înaintea căsătoriei nu înțelegeam de ce? cum așa?... Acum, văd un mare avantaj în asta. Cred că pentru a ajunge să faci un contract trebuie să te îndoiești de propria dragoste sau de a celuilalt sau doar pentru a te proteja, ca mai apoi să nu rămâi fără nimic și cealaltă persoană cu de toate. 

   Eu- nu aș face un contract înainte de a mă căsători, dar de ce nu am face noi unul înainte de a-i zice cuiva prieten? Înainte de ai zice cela mai personale lucruri? 

Cum va fi asta? :

Eu mă distrez cu tine, cheltuim banii împreună, mergem la shopping, restaurante, dar când ai nevoie de ajutor eu nu îți ofer nimic, nu cere nimic de la mine.  

   Poate cuiva o să i se pară o idee nebună și rea, dar ar fi bine. Nu te-ar supăra așa mult când prietenul îți întoarce spatele. Nu ai vedea fața lui înăcrită, când l-ai ruga frumos să facă ceva. Nu ai mai auzi vorbe pe la spate, vorbe care doar lui i le-ai zis. Nu ai cere mai multe decât ar fi indicat în acel contract, ai ști unde e limita și ce obligații ai. 

   Îs sigură că ideea cu contract la mulți din care va citi această postare li se va părea stupidă, dar hai să recunoaștem că ... noi, cu toții avem deja acest contract la noi în cap. Și, de ce nu am face-o în scris? Pentru că așa fiecare are în cap propriul contract dar așa vor fi unul la două persoane. 

Și...recitind primul enunț din postare mă întreb: da unde-s prietenii copilăriei noastre?? De ce nu ținem cu toții legătura? De ce nu ne întâlnim ca înainte? Pentru că am crescut, pentru că suntem altfel...

E toamna... E septembrie...

   Dragi prieteni,
           Va doresc o toamna plina de bucurie, sanatate, fericire, noroc si desigur DRAGOSTE. Nu o sa mai scriu despre toamna ca cel mai trist, plictisitor si melancolic anotimp (am scris in postarea trecuta ). Vreau sa scriu despre momentele mai pozitive si vesele pe care le traim.
Se spune ca toamna incepe dupa data de 14 septembrie, cica pina atunci mai e vara. Pe 1 septembrie, mam trezit mai devreme , am facut o plimbare pina in oras: batea vintul, nu pot sa zic ca era puternic, ca mi-a stricat dispozitia si ca mi-ar fi aparut dorinta sa ma aflu in pat, la caldut , cu o cana de cafea si cu un nou film, ci dimpotriva...era atit de gingas, am rasuflat adinc si am inceput din nou sa iubesc toamna. ))
E  8 septembrie, dar orcum imblu cu un zimbet pina la urechi si cu ochii plini de fericire. Cred ca vorbele spuse, precum toamna ,, e un anotimp trist si plictisitor" e doar un mit.
            Oameni!!!!! Daca nu iubiti toamna, mai aveti citeva zile pline de soare si caldura, asa ca nu pierdeti timpul in zadar. Bucurati'va de caldura de care aveti parte, in acest septembrie.