Se zice că-i cam greu să dai o definiție dragostei și asta pentru că nu știi să explici, exprimi prin cuvinte tot ce e în inimă și ce fiori, furnici sau fluturași simți.
Eii bine, moldoveanului îi place să se laude, să știe lumea întreagă ce are el și de dorit și să îl invidieze, nu de alta dar asta îl motivează să nu stea pe loc și să mai facă sau să își cumpere ceva nou pentru ca iar să stârnească invidie, vorbe și interes. Și fudulia- trebuie să fie mare și oriunde: maternitate, botez, cumetrie, zi de naștere, cerere în căsătorie, nuntă, școală, spital, serviciu, până și la Blajini prin cimitire. Nu este caracteristic tuturor, dar în mare parte lumea uită de intimitate și de faptul că sunt momente în viață când trebuie să fie alături doar cei mai dragi, cei mai importanți și cei ce se vor bucura cu adevărat.
În RM cred că este o nouă modă de doi-trei ani încoace ca măcar odată la două săptămâni să fie arătată la TV o cerere în căsătorie. Nu că asta nu ar fi interesant, dar hai să fim serioși că la mai mult de 70% din cei ce ajung seara obosiți în fața televizoarelor le este indiferent cât o costat cerea în căsătorie al lui Maria sau Ioana. Ce flori i-a adus Ion, cât a dat pe ele și dacă e din aur sau argint inelul.
Sunt cereri frumoase, pe care le privești cu gura căscată și te vreai și tu în locul fetei date, dar asta e chiar absurd în fiecare lună să apară așa o noutate și apoi să mai fie și în TOP cele mai vizionate știri. Care b--- știre? Asta ce e știre? Dacă în fiecare zi se fac minim câte 20 de cereri în toată republica de ce nu se arată toate? Pentru că posturile noastre TV pentru bani pot arăta toate nebuniile și nu mă refer doar la cereri.
Eu sunt de acord că este ceva emoționant și la unii doar odată în viață, dar nu mai bine de plătit un cameraman care va filma asta pentru voi, rudele voastre, viitorii copii? Dacă vreai deja mai departe singur distribui pe odnoklassniki sau facebook fiindcă într-un final oricum pe aceste rețele de socializare și ajung toate video :D. Pentru ce să te vreai star peste noapte sau dragostea va fi mai mare dacă o să te vadă toți și căsnicia va fi mai trainică?
Pentru clipuri este YouTube și de acolo deja cele mai privite și interesante să fie difuzate și la TV, dar nu toate! Pentru că eu am bani sau pentru că eu vreau să fiu arătat/arătată la ProTv (cele mai multe cereri anume aici și le-am văzut).
În timp ce toate vedetele se ascund cât mai departe și se cunună pe ascuns, moldovenii cheamă toate posturile TV și se vreau ei/ele vedete.
Mai jos două din cererile în căsătorie pe care le-am memorat și care mă face să cred că dragostea nu este pentru TV și pentru știri:
Și unul mai nou îl puteți privi aici.
Eu sunt sigură că acești băieți simțeau poate și mai simt ceva pentru fetele care în fine nici nu au apărut în fața camerelor și dacă au fost destul timp împreună și erau gata să treacă la un așa pas important nu știau ce le place și ce nu? ce le poate intimida? poate că dacă ar fi venit fără mânzi din urmă și totul ar fi fost organizat așa frumos se alegeau și cu un DA?
p.s. Nu am nimic împotriva băieților, chiar sunt curajoși și fac ce doresc și cum doresc, acela cu Maria cântă frumos și ambii par destul de normali și bravo, dar eu cred că dragostea nu e pentru TV.
P.S. II. Propun toți care bagă bani pentru ca să apară la TV să își creeze un site de exemplu cereriincasatorie.md :D și acolo toți să se poată împărtăși cu cererile ce le-au făcut sau de care au avut parte. Va fi și un locușor de unde viitorii miri se vor inspira!
Iubiți-vă și fiți împreună cu persoanele cărora vreți să le ziceți da sau de la care așteptați da.

Stefany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu