Nu-s împotriva divorțurilor și asta în cazul în care doi oameni nu se mai iubesc, nu se mai simt bine împreuna și se poartă și își vorbesc de parcă ar fi doi străini.
E mai greu de luat drumuri diferite când pe lângă acele două persoane care nu se mai înțeleg există un al treilea omuleț și anume rodul dragostei lor sau a ceea ce au simțit ei și acela fiind copilașul lor. Citeam undeva că câți ani nu ar avea copilul divorțul îl atinge chiar dacă-s adulți sau adolescenți.
Nu vreau să vorbesc despre cazurile divorțului pentru că sunt taaaare multe și asta depinde de la caz la caz, vreau să vorbesc despre ceea ce rămâne după divorț.
De cele mai dese ori copiii rămân cu mama și cum eu personal rare dăți am văzut ca femeia a doua zi să sărbătorească cu o șampane acest sfârșit - cred că lor le e mai greu. Le e mai greu din toate punctele de vedere: emoțional, afectiv și nu în ultimul rând personal. Puțini bărbați acceptă o femeie cu o căsătorie și un divorț în trecut, dar când mai e și copilul devin și mai încurcate toate ițele. Îndrăgostirea la nebunie poate clarifica asta sau anumite condiții stabilite din timp de cel ce se vrea șeful (bărbatul) casei. El vine cu condiții pentru că ea deja a trecut prin ce se putea mai neplăcut și greu și e puternică, nu se mai lasă așa repede condusă și nu renunță cu una cu două la ceea ce vrea pentru că după experiența anterioară știe că merită ceva mai bun și or are asta or n-are nevoie deloc de el. Cred că femeia trecută prin divorț are mai multe alegeri: cea de a intra într-o depresie, de a lăsa mâinile în jos și de a pune cruce pe toată viața, cea de a trece peste aceasta depresie pentru că înțelege foarte bine că viața continuă și trebuie să aibă grijă de copil și cea de a își reveni cu toate că inima i se rupe în două, de a-și reface viața, de a schimba totul începând cu culoarea părului, garderoba etc. Or asta-i necesar doar în unele momente? În momentele celea în care vreai să-i demonstrezi ,,lui" că a pierdut ceva prețios, frumos, deosebit? Și dacă doamnele ar fi arătat altfel și ar avea grijă de burta de după naștere, de rădăcinile nevopsite lunar, de unghiile și mâinile pe care el nu vrea să le mai atingă și de hainele pe care le are și le poartă ar fi plecat cu alta? ar fi ridicat mâna? ar fi fost așa ușor de amăgit cu niște ,,terfe (haine)" puse pe un alt corp? Nu contează asta când totul a luat sfârșit, cu toate că sunt și povești în care urmează un nou început cu aceiași persoană. Contează foarte mult ca relația dintre părinți să rămână bună pentru ca copilul să aibă parte de dragoste, afecțiune, susținere și comunicare de la ambii părinți.
Și totuși, cum rămâne cu mamele cu copii? Le este atât de ușor lor să fie acceptate de bărbați cu toate păpușele și cordelele copiilor? Sunt gata să înceapă o nouă relația? Și de ce unele văd în copil o abuză care îi pune piedici în noua relație?
E mai greu de luat drumuri diferite când pe lângă acele două persoane care nu se mai înțeleg există un al treilea omuleț și anume rodul dragostei lor sau a ceea ce au simțit ei și acela fiind copilașul lor. Citeam undeva că câți ani nu ar avea copilul divorțul îl atinge chiar dacă-s adulți sau adolescenți.
Nu vreau să vorbesc despre cazurile divorțului pentru că sunt taaaare multe și asta depinde de la caz la caz, vreau să vorbesc despre ceea ce rămâne după divorț.
De cele mai dese ori copiii rămân cu mama și cum eu personal rare dăți am văzut ca femeia a doua zi să sărbătorească cu o șampane acest sfârșit - cred că lor le e mai greu. Le e mai greu din toate punctele de vedere: emoțional, afectiv și nu în ultimul rând personal. Puțini bărbați acceptă o femeie cu o căsătorie și un divorț în trecut, dar când mai e și copilul devin și mai încurcate toate ițele. Îndrăgostirea la nebunie poate clarifica asta sau anumite condiții stabilite din timp de cel ce se vrea șeful (bărbatul) casei. El vine cu condiții pentru că ea deja a trecut prin ce se putea mai neplăcut și greu și e puternică, nu se mai lasă așa repede condusă și nu renunță cu una cu două la ceea ce vrea pentru că după experiența anterioară știe că merită ceva mai bun și or are asta or n-are nevoie deloc de el. Cred că femeia trecută prin divorț are mai multe alegeri: cea de a intra într-o depresie, de a lăsa mâinile în jos și de a pune cruce pe toată viața, cea de a trece peste aceasta depresie pentru că înțelege foarte bine că viața continuă și trebuie să aibă grijă de copil și cea de a își reveni cu toate că inima i se rupe în două, de a-și reface viața, de a schimba totul începând cu culoarea părului, garderoba etc. Or asta-i necesar doar în unele momente? În momentele celea în care vreai să-i demonstrezi ,,lui" că a pierdut ceva prețios, frumos, deosebit? Și dacă doamnele ar fi arătat altfel și ar avea grijă de burta de după naștere, de rădăcinile nevopsite lunar, de unghiile și mâinile pe care el nu vrea să le mai atingă și de hainele pe care le are și le poartă ar fi plecat cu alta? ar fi ridicat mâna? ar fi fost așa ușor de amăgit cu niște ,,terfe (haine)" puse pe un alt corp? Nu contează asta când totul a luat sfârșit, cu toate că sunt și povești în care urmează un nou început cu aceiași persoană. Contează foarte mult ca relația dintre părinți să rămână bună pentru ca copilul să aibă parte de dragoste, afecțiune, susținere și comunicare de la ambii părinți.
Și totuși, cum rămâne cu mamele cu copii? Le este atât de ușor lor să fie acceptate de bărbați cu toate păpușele și cordelele copiilor? Sunt gata să înceapă o nouă relația? Și de ce unele văd în copil o abuză care îi pune piedici în noua relație?
Stefany