Sadece Sen

 Eu mereu mă plâng pe memoria mea :D. În lucrurile pe care le uit intră şi filmele. Şi, de fiecare dată când cineva cere să recomand un film: eu nu ştiu ce să zic de parcă am amnezie. Ştiu că nu sunt unica şi pentru că cu timpul o să îmi reamintesc doar fragmente şi sigur că ,,o să îmi steie pe limbă titlul sau numele actorilor". Aşa că astăzi o recomandare de film...
   Am început să-l privesc pentru că îl găsisem la un băiat. A zis că a plâns, dar să nu îl parafrazez: boşitttt (bine... o să zic că-mi place de el şi la cât de pretenţios e, am fost încrezută că o să îmi placă de îl recomandă). Am plâns şi eu cu Maşa, cum nu îmi amintesc să plâns la un film împreună. Bănuiesc că e primul film turcesc pe care l-am privit. Un film bun care a meritat cele 100 de minute acordate şi care lasă loc de o mie de gânduri; despre viaţă, dragoste, sport, sănătate şi darul de a vedea.

   Nu am să povestesc subiectul aici, însă dacă îmi cereți un film, o fac cu cea mai mare plăcere: SADECE SEN.

Sursa: Sadece Sen, Facebook

Un început de săptămână cât mai productiv,

Stefany

Story of this evening

   După postarea anterioară fiind obosită am plecat să dorm și cum se întâmplă mereu când te gândești că ai să dormi două-trei ore nu puteam adormi. Nu aveam ce face și de atâta plictiseală am plecat la mall cu cea mai bună prietenă. Am intrat în două sau trei magazine, ca apoi să ajungem la bijuterii. După cum eu am ,,ochit" o geantă încă înainte de a intra în magazin am luat-o în mâini DOAR ca să o văd de mai aproape. Cred că știți cu ce s-a terminat doar atinsul acesta și văzutul. Am avut noroc că era la reducere, pentru că dacă avea prețul inițial tot nu aș fi putut-o pune la loc. După așa zisul ,,eu întru doar cu privitul" ne-am ridicat la o cafenea.
   Cel mai plăcut să vezi în acele restaurante și cafenele: familii. Pe lângă toate fufele și băieții cu mașinile taților sau ok - și  a oamenilor simpli, pentru că erau și din ăștia, e plăcut să vezi familii cu copii mici sau familii trecute de 50-55 de ani. Eu îs pentru gătit, ordine și tot ce mai trebuie să facă prin casă fiica, mama și soția și de aceea în primul rând m-am bucurat pentru ele. Destul de serios: ce poate fi mai frumos decât o zi de odihnă care se încheie așa frumos în sânul familiei, într-un local plăcut? Fără două teancuri de veselă ce trebuie de spălat, fără să miroși a borș și ceapă, fără să te doară mâinile din spate de la atâta călcat și așezat la locul lor. Poate acasă și le aștepta vesela rămasă de la amiază sau ceașca de la ceai, dar ce mai contează când erau acolo? Dacă au avut parte și de un mic shopping înainte de a ajunge la acele restaurante mă bucur pentru ele mai mult ca pentru faptul că am o nouă geantă în dulap.
   Bărbații trebuie să înțeleagă că pentru armonie și înțelegere în familie nu-i de ajuns doar femeia să-și îndeplinească obligațiunile legate de casă și el să aducă bani. Asta e ca și cum dai copilul la școală și aștepți să fie educat de școală fără ca tu să participi la educare. Înțelegerea este atunci când totul e bine, când ea are timp măcar odată pe săptămâna ca să se gătească pentru tine și nu în ultimul rând pentru ea, pentru ca tu să îi faci complimente, pentru ca să se simtă altfel decât zilnic, pentru ca să se simtă dorită. Și procurarea unei rochii de 400 de lei odată în câteva luni tot uneori e necesară, pentru ca apoi să nu te plângi că nu are grijă de ea și că nu te mai excită. Ceea ce ține de igienă îs sigură că totul e în regulă, e altă temă deja manichiura nefăcută, rădăcinile nevopsite. Contribuiți și voi cu ceva ca relațiile voastre să fie la fel de bune sau chiar mai bune, cumpărați lenjerie sexy, cumpărați odată în jumate de an un rimel și mai cumpărați și ruj roșu. Eu cam încep a crede că e importantă atitudinea pe care o ai când folosești acest ruj, nu dacă îți stă sau ba. Pentru că am văzut destule exemple cărora după părerea și gustul meu le-ar sta mai bine cu oricare altă culoare, dar dacă lor le place și se simt așa bine ce mai contează părerea mea?
   Și să nu vorbim de bani- odată în câteva săptămâni se poate. Chiar și câte o cafea pentru voi și un suc pentru odorașul vostru ce va ajunge poate la 100 de lei poate fi de ajuns. Să fie clar că nu mă refer la aceia ca să plecați și să comandați tot ce e în meniu pentru ca să vă simțiți moldoveni adevărați, la voi acasă ce au ieșit la îndopat. Nici de băutul până se ajunge în ,,patru labe" nu vreau să vorbesc. Vorbesc despre ceva frumos, atât de obișnuit pentru unii și atât de necesar pentru ceilalți.
Multă dragoste, sănătate, înțelegere și noroc în toate familiile.

Mama, tata, Ștefan și restul membrilor familiei mele- eu vă iubesc!! :*

Stefany

Gânduri de seară...

   Cum și pentru ce să te duci acolo, unde pe tine nu te așteaptă? Să te duci atunci când omul nu îți simte lipsa, cui îi este indiferent de tine, de unde ești, de ce ești acolo și de ce faci. :)

Uneori am impresia că dragostea faci din oamenii normali niște ,,ni-normali", or altă explicație eu nu găsesc cazului când cineva lasă ca să fie călcat în picioare și de parcă nu ar fi destul asta, el însăși se mai calcă. 

   Atunci când iubești și asta e reciproc- te simți cel mai frumos, cel mai deosebit și cea mai unică persoană de pe tot pământul, doar pentru că el/ea a ales să te iubească...iar atunci, când dragostea nu-i reciprocă încerci toate metodele posibile pentru a atrage atenție ( mândria, ignorarea, înjositul ș.a.).Se ajunge chiar până la disperare și îți e indiferent de tot ce zic ceilalți, de tot ce-ți zice persoana care nu vrea nimic de la tine și cu tine. Și mă tot întreb dacă se merită să tot bați în ușa care nu se va mai deschide pentru tine? Daa :) poți tu să o forțezi și să o deschizi, dar nimic nu se va schimba. Dezamăgirea (de partea aceasta a ușii, unde atât de mult doreai să te afli) va fi mare și se merită să uiți că ești cineva și că ai demnitate??? Eu cred că nu :)

P.S. Aveți grijă de dragostea voastră! :)

Stefany

   Femeile iubesc mai mult ca bărbații- asta reiese din ceea ce vedem, ce arată studiile sau chiar oamenii de lângă noi.
De fiecare dată când văd lacrimile, status-urile scrise sau fericire în ochii  fetelor sper sincer și din toată inima că acea persoană alesă de ea simte aceleași lucruri. Apropo, poate și nu e alesă de ea, dar așa se primește într-un sfârșit că ne îndrăgostim nu mereu în cine ne dorim.
   Iubesc și bărbații, dar o fac într-un alt mod. Ei pot să își controleze emoțiile, să ascundă sentimentele și să se prefacă că totul este ok. Ei sunt mai reținuți și eu cred că acesta e mare plus al lor, asta și ne mai ține de ei sau ne atrage la ei- tăcerea... Rar careva din ei vor scrie niște rânduri până la lacrimi, puțini vor sta în casă zile la rând pentru că ea nu scrie, pentru că ei îi este bine și fără dânsul, pentru că poate și reușește să își trăiască viața frumos când el intră în pământ de durere, de ură... Noi plângem, țipăm, întoarcem casa cu picioarele în sus, avem  isterici, zile când preferăm să vedem doar patul, să avem muzică sau câteva filme bune și multă ciocolatăăăă. Ei iubesc în tăcere și preferă să ne demonstreze dragostea lor, noi însă preferăm cuvinte frumoase să zicem întruna dar și să le auzim de la ei. Ei se îndrăgostesc mai repede și pe puțin timp, noi mai greu și deodată ne pare că pe o veșnicie, dar iese undeva 1,2,3 ani... Ei iubesc să trăiască după principiul ,, aici și acum", iar noi ne ducem în viitor și visăm la familie, casă, copii și odihnă odată pe an. Nu mulți din ei o să umble să se intereseze de tine, în timp ce noi trebuie și dorim să știm fiecare pas al lor și după ce totul a luat sfârșit. La urma urmei chiar și după despărțire ei mai repede își revin, unii nici nu au nevoie ca să își revină pentru că ,, alta" l-a ajutat să o facă încă de când mai era cu tine. De aici și vin poeziile, rândurile sau faptele ce nu au o explicație pentru alții, pentru cei ce nu iubesc sau ce nu te înțeleg pe tine. Noi nu iubim să ascultăm sfaturile cuiva și nici nu privim totul realist pentru că în așa cazuri preferăm ochelarii roz, care ne vor păzi nu numai de soare dar și de oamenii ce ne înconjoară, ce ne vreau binele și ce văd totul fără prea mult optimism sau pesimism - ei văd totul cum este. Noi preferăm să fim niște optimiste din cap până în picioare și nici nu vrem să ne imaginăm că odată totul se va sfârși. Putem să acordam tot mai puțin timp familiei, prietenilor, serviciului dar de existența unora și uităm. Preferăm să acordăm câte puțin timp obligațiilor noastre ca fiice, ca studente, eleve sau angajate pentru ca ,, el" să nu ne ducă dorul, să nu se deprindă fără noi... și la urma vă despărțiți pentru că l-ai z***it cu atâta atenție și nu îi dai libertatea de care are nevoie. 
   Eu nu am fost așa îndrăgostită ca să nu mai pot, dar unicul sfat sau rugăminte pentru toate fete e să se respecte, să privească totul real și să înțeleagă că mai sunt sute al de EL. Viața cu un om nu se termină așa că aveți grijă de voi...
P.S. O carte bună pentru toate: ,, Mănâncă, roagă-te, iubește!"

Ce e dragostea?

   Hm... Câți își pun această întrebare? Câți găsesc răspuns la ea? Și ce răspunsuri?
Eu nu cred că dragostea-i veșnică. E doar un subiect bine descris în basme și în filmele în care urmează un happy end sau unde binele învinge răul. Să nu se înțeleagă greșit- eu cred în dragoste, dar ea are un termen. Ea depinde de anumiți factori, ce sunt la fiecare diferiți: în dependență de câți ani au fost împreună, de ce-au simțit, de acum ce mai simt, de ce-au lăsat împreună în urmă etc.
Sunt un om realist și înțeleg că așa este, dar totuși ce e dragostea?
   De când am acest blog- de un an și ceva, tot scriu postări de dragoste...le scriu într-un carnet și până la urmă nu le postez, pentru că nu le văd ,,perfecte", pentru că nu le văd aici- citindu-le toți, pentru că le scriu, le corectez și apoi iarăși scriu aceeași...pentru că nu am iubit cum au făcut-o alții, dar în același timp înțeleg că nu o voi face ca alții, pentru că suntem unici. Dar am să scriu la timpul potrivit. :)
   Dar astăzi vreau să scriu și știți de ce? Pentru că nu mai înțeleg unde e dragoste, unde e ficțiune, unde e interes sau unde-s sentimente.
Scriu aceste rânduri pentru că ma motivat la ele, o familie ce-am văzut-o azi. Mergeam într-un maxi-taxi și în fața mea era o doamnă. Avea 50 de ani,poate și mai mult... alături era soțul. Doamna nu era din aceea cu aere de divă. Era nemachiată, părul astupat cu o băsma, o jiletcă, pantaloni simpli și două genți în mână. Nu arătau a fi grele. Era cam supra obosită. Soțul- ca un simplu moldovean muncitor: pantaloni, pulover și scurtă - toate negre. Am scris acesta până acuma nu pentru a judeca pe aceasta familie cum arată, eu sunt din oamenii care apreciază interiorul. ( Am acest obicei prost, să atrag atenția la îmbrăcămintea oamenilor, să îmi imaginez cum după părerea mea le-ar sta mai bine sau ce aș scoate din ținuta omului- un vis încă neîmplinit ce mă urmărește: am vrut să fiu de fapt și mai vreau să fiu stilist). Și în schimb datorită psihologiei deja fac observații și experimente pe oricine. :D
   Doamna aceea vorbea... Ia zis soțului că va veni o cunoscută în vizită apoi despre altele și el mereu a tăcut. Eu să fost în locul ei, cred că îi ziceam - ce taci măi? Poate ea este deprinsă cu el, cu acest comportament. Dar, totuși ce e dragostea? Cam spre ce vârstă vine sfârșitul ei? Sau după câți ani de căsătorie trebuie să îl așteptăm? M-a supărat că cât am mers împreună nu a scos o vorbă, nu a ajutat-o să coboare. El s-a sculat cu vre-o 3 minute înainte de a ieși pentru ca ea să iasă de acolo, să-și facă cumva loc. Se uita spre cu atâta răutate sau poate jele, nu am mai înțeles până la urmă. După ce a ieșit și ea, el  a trântit ușa și au plecat împreună.
   Ce e dragostea? :
Când îi oferi partenerului posibilitatea de a vorbi cât dorește și cât încape în el, atunci e dragoste?
Când îți e incomod de felul în care arată omul de alături, mai există atunci dragoste?
Când nu îi oferi ajutor pentru că nu a cerut, atunci e dragoste?
Când ai trăit o viață alături de cineva și acum nu mai ai despre ce vorbi e dragoste?
Când nu mai ai despre ce vorbi și nici nu mai dorești să vorbești, poate atunci e dragoste?
Când uiți de tine și treci peste ego-ul tău, atunci e dragoste?
Când nu știi nici de prietene, nici de colege pentru că ești ca o servitoare în casă, e dragoste?
Îi dedici omului întreaga ta viață, îl îmbraci, hrănești, de copii ai grijă - în asta constă dragostea a două persoane?
    Eu dar nu înțeleg unele lucruri. Eu știu, femeile noastre au renunțat la tot de dragul familiei, poate chiar și la serviciu și ce au în schimb? Nici respect, nici dragostea de altă dată. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au familiile
Vreau și sper ca următoarele generații vor fi altfel, vor ieși din acest labirint construit în sovețskii soiuz. Vreau altfel de familii. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au unele dintre familii ca trec peste o anumită vârstă, să rămâie respectul, să rămâie măcar ceva din mare dragoste ce a fost cândva. Să rămâie nu doar în cuvinte, dar să se vadă și prin fapte.
   Da poate dragoste constă în altceva, poate noi singuri nu înțeleg în ce până nu o pierdem...
Și totuși, cu toții iubim. Eu iubesc tot ce am, ce mă înconjoară, iubesc oamenii ce sunt în viața mea- poate pe cineva mai mult pe cineva mai puțin, dar iubesc. Haideți să nu legăm dragostea doar de o singură persoană, pentru că dacă o persoană dragă pleacă... Va fi alta alături. Poate nu vom simți aceleași sentimente, aceleași emoții nu le vom trăi, dar viața merge înainte.

     Aveți grijă de voi și de cei ce îi iubiți!

Stefany

Sunt...

Sunt zile în care nu ai chef de nimic, sunt zile în care ai prea multa energie pentru doar 24 de ore...
Sunt prieteni care se transforma-n dușmani și dușmani ce ne devin prieteni...
Sunt zile-n care nu poți dormi și sunt zile-n care nu dorești sa te trezești...
Sunt nopți în care te simți atât de singur și sunt seri în care mulțumești lui Dumnezeu de 20 de ori pentru ca ai oameni dragi alături...
Sunt haine scumpe-n garderoba, care sunt destinate pentru zile deosebite și sunt blugii de 2 ani, care-s cei mai comozi, care s-au uzat deja dar totuși îs blugii preferați...
Sunt părinti care le țin morala copiilor jumate de zi și sunt copiii care-și doresc ca măcar odată cineva sa le tina, sa se simtă iubiți și ocrotiri de părinti...
Sunt colegi despre care nu prea știi și sunt colegi care pe tine te știu...
Sunt piese care te băga-n lacrimi, dor și tristețe... și sunt piese care te fac sa sari in sus de bucurie...
Sunt cărți cumpărate... cumpărate și necitite.
Sunt bani în portofel, bani care mâine nu o sa mai fie acolo...
Sunt poze montate, bine prelucrate și inimi rănite și dezamăgite în dosul acestor imagini frumoase...
Sunt haine neîmbrăcate, încălțări nepurtate, sentimente nedorite și minciuni prea des rostite...
Sunt persoane bogate și nefericite și săraci și împliniți...
Sunt oameni buni, care rar ți-ar face-un bine fără a primi ceva și sunt oameni răutăcioși, care-au fost buni... până când cineva nu a profitat de bunătatea lor...
Sunt exemple ce trebuie de urmat și exemple bune doar de uitat...
Sunt case frumoase și pustii... și case mici și pline de căldura sufleteasca...
Sunt chitanțe, facturi și suflete rănite...
Sunt oameni frumoși, dar și minciunosi...
Sunt câini ai nimănui, ce ar primi mângâieri și îmbrățișări din partea oricui...
Sunt lucruri nearanjate și ceașca iubita crăpata...
Sunt zile însorite și bunici fericite...
Sunt miniștri sunt și corupți... și sunt și miniștri corupți...
Sunt medici ce lucrează la stat, cu un salariu de c---...
Sunt Skype-uri, Facebook și contacte, dar noi alegem vorbele aparte...
Sunt localuri demodate și aleele preferate...
Sunt țigări cumpărate, cumpărate și nefumate...
Sunt vorbe de sute de ori ascultate, pentru ca sunt adevărate...
Sunt timpuri noi, în care suntem doar niște trecători...
Sunt trăiri adevarat și suflete pătate...
Sunt locuri vizitate și poze nepostate...
Suntem... Existam...