Hm... Câți își pun această întrebare? Câți găsesc răspuns la ea? Și ce răspunsuri?
Eu nu cred că dragostea-i veșnică. E doar un subiect bine descris în basme și în filmele în care urmează un happy end sau unde binele învinge răul. Să nu se înțeleagă greșit- eu cred în dragoste, dar ea are un termen. Ea depinde de anumiți factori, ce sunt la fiecare diferiți: în dependență de câți ani au fost împreună, de ce-au simțit, de acum ce mai simt, de ce-au lăsat împreună în urmă etc.
Sunt un om realist și înțeleg că așa este, dar totuși ce e dragostea?
De când am acest blog- de un an și ceva, tot scriu postări de dragoste...le scriu într-un carnet și până la urmă nu le postez, pentru că nu le văd ,,perfecte", pentru că nu le văd aici- citindu-le toți, pentru că le scriu, le corectez și apoi iarăși scriu aceeași...pentru că nu am iubit cum au făcut-o alții, dar în același timp înțeleg că nu o voi face ca alții, pentru că suntem unici. Dar am să scriu la timpul potrivit. :)
Dar astăzi vreau să scriu și știți de ce? Pentru că nu mai înțeleg unde e dragoste, unde e ficțiune, unde e interes sau unde-s sentimente.
Scriu aceste rânduri pentru că ma motivat la ele, o familie ce-am văzut-o azi. Mergeam într-un maxi-taxi și în fața mea era o doamnă. Avea 50 de ani,poate și mai mult... alături era soțul. Doamna nu era din aceea cu aere de divă. Era nemachiată, părul astupat cu o băsma, o jiletcă, pantaloni simpli și două genți în mână. Nu arătau a fi grele. Era cam supra obosită. Soțul- ca un simplu moldovean muncitor: pantaloni, pulover și scurtă - toate negre. Am scris acesta până acuma nu pentru a judeca pe aceasta familie cum arată, eu sunt din oamenii care apreciază interiorul. ( Am acest obicei prost, să atrag atenția la îmbrăcămintea oamenilor, să îmi imaginez cum după părerea mea le-ar sta mai bine sau ce aș scoate din ținuta omului- un vis încă neîmplinit ce mă urmărește: am vrut să fiu de fapt și mai vreau să fiu stilist). Și în schimb datorită psihologiei deja fac observații și experimente pe oricine. :D
Doamna aceea vorbea... Ia zis soțului că va veni o cunoscută în vizită apoi despre altele și el mereu a tăcut. Eu să fost în locul ei, cred că îi ziceam - ce taci măi? Poate ea este deprinsă cu el, cu acest comportament. Dar, totuși ce e dragostea? Cam spre ce vârstă vine sfârșitul ei? Sau după câți ani de căsătorie trebuie să îl așteptăm? M-a supărat că cât am mers împreună nu a scos o vorbă, nu a ajutat-o să coboare. El s-a sculat cu vre-o 3 minute înainte de a ieși pentru ca ea să iasă de acolo, să-și facă cumva loc. Se uita spre cu atâta răutate sau poate jele, nu am mai înțeles până la urmă. După ce a ieșit și ea, el a trântit ușa și au plecat împreună.
Ce e dragostea? :
Când îi oferi partenerului posibilitatea de a vorbi cât dorește și cât încape în el, atunci e dragoste?
Când îți e incomod de felul în care arată omul de alături, mai există atunci dragoste?
Când nu îi oferi ajutor pentru că nu a cerut, atunci e dragoste?
Când ai trăit o viață alături de cineva și acum nu mai ai despre ce vorbi e dragoste?
Când nu mai ai despre ce vorbi și nici nu mai dorești să vorbești, poate atunci e dragoste?
Când uiți de tine și treci peste ego-ul tău, atunci e dragoste?
Când nu știi nici de prietene, nici de colege pentru că ești ca o servitoare în casă, e dragoste?
Îi dedici omului întreaga ta viață, îl îmbraci, hrănești, de copii ai grijă - în asta constă dragostea a două persoane?
Eu dar nu înțeleg unele lucruri. Eu știu, femeile noastre au renunțat la tot de dragul familiei, poate chiar și la serviciu și ce au în schimb? Nici respect, nici dragostea de altă dată. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au familiile
Vreau și sper ca următoarele generații vor fi altfel, vor ieși din acest labirint construit în sovețskii soiuz. Vreau altfel de familii. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au unele dintre familii ca trec peste o anumită vârstă, să rămâie respectul, să rămâie măcar ceva din mare dragoste ce a fost cândva. Să rămâie nu doar în cuvinte, dar să se vadă și prin fapte.
Da poate dragoste constă în altceva, poate noi singuri nu înțeleg în ce până nu o pierdem...
Și totuși, cu toții iubim. Eu iubesc tot ce am, ce mă înconjoară, iubesc oamenii ce sunt în viața mea- poate pe cineva mai mult pe cineva mai puțin, dar iubesc. Haideți să nu legăm dragostea doar de o singură persoană, pentru că dacă o persoană dragă pleacă... Va fi alta alături. Poate nu vom simți aceleași sentimente, aceleași emoții nu le vom trăi, dar viața merge înainte.
Eu nu cred că dragostea-i veșnică. E doar un subiect bine descris în basme și în filmele în care urmează un happy end sau unde binele învinge răul. Să nu se înțeleagă greșit- eu cred în dragoste, dar ea are un termen. Ea depinde de anumiți factori, ce sunt la fiecare diferiți: în dependență de câți ani au fost împreună, de ce-au simțit, de acum ce mai simt, de ce-au lăsat împreună în urmă etc.
Sunt un om realist și înțeleg că așa este, dar totuși ce e dragostea?
De când am acest blog- de un an și ceva, tot scriu postări de dragoste...le scriu într-un carnet și până la urmă nu le postez, pentru că nu le văd ,,perfecte", pentru că nu le văd aici- citindu-le toți, pentru că le scriu, le corectez și apoi iarăși scriu aceeași...pentru că nu am iubit cum au făcut-o alții, dar în același timp înțeleg că nu o voi face ca alții, pentru că suntem unici. Dar am să scriu la timpul potrivit. :)
Dar astăzi vreau să scriu și știți de ce? Pentru că nu mai înțeleg unde e dragoste, unde e ficțiune, unde e interes sau unde-s sentimente.
Scriu aceste rânduri pentru că ma motivat la ele, o familie ce-am văzut-o azi. Mergeam într-un maxi-taxi și în fața mea era o doamnă. Avea 50 de ani,poate și mai mult... alături era soțul. Doamna nu era din aceea cu aere de divă. Era nemachiată, părul astupat cu o băsma, o jiletcă, pantaloni simpli și două genți în mână. Nu arătau a fi grele. Era cam supra obosită. Soțul- ca un simplu moldovean muncitor: pantaloni, pulover și scurtă - toate negre. Am scris acesta până acuma nu pentru a judeca pe aceasta familie cum arată, eu sunt din oamenii care apreciază interiorul. ( Am acest obicei prost, să atrag atenția la îmbrăcămintea oamenilor, să îmi imaginez cum după părerea mea le-ar sta mai bine sau ce aș scoate din ținuta omului- un vis încă neîmplinit ce mă urmărește: am vrut să fiu de fapt și mai vreau să fiu stilist). Și în schimb datorită psihologiei deja fac observații și experimente pe oricine. :D
Doamna aceea vorbea... Ia zis soțului că va veni o cunoscută în vizită apoi despre altele și el mereu a tăcut. Eu să fost în locul ei, cred că îi ziceam - ce taci măi? Poate ea este deprinsă cu el, cu acest comportament. Dar, totuși ce e dragostea? Cam spre ce vârstă vine sfârșitul ei? Sau după câți ani de căsătorie trebuie să îl așteptăm? M-a supărat că cât am mers împreună nu a scos o vorbă, nu a ajutat-o să coboare. El s-a sculat cu vre-o 3 minute înainte de a ieși pentru ca ea să iasă de acolo, să-și facă cumva loc. Se uita spre cu atâta răutate sau poate jele, nu am mai înțeles până la urmă. După ce a ieșit și ea, el a trântit ușa și au plecat împreună.
Ce e dragostea? :
Când îi oferi partenerului posibilitatea de a vorbi cât dorește și cât încape în el, atunci e dragoste?
Când îți e incomod de felul în care arată omul de alături, mai există atunci dragoste?
Când nu îi oferi ajutor pentru că nu a cerut, atunci e dragoste?
Când ai trăit o viață alături de cineva și acum nu mai ai despre ce vorbi e dragoste?
Când nu mai ai despre ce vorbi și nici nu mai dorești să vorbești, poate atunci e dragoste?
Când uiți de tine și treci peste ego-ul tău, atunci e dragoste?
Când nu știi nici de prietene, nici de colege pentru că ești ca o servitoare în casă, e dragoste?
Îi dedici omului întreaga ta viață, îl îmbraci, hrănești, de copii ai grijă - în asta constă dragostea a două persoane?
Eu dar nu înțeleg unele lucruri. Eu știu, femeile noastre au renunțat la tot de dragul familiei, poate chiar și la serviciu și ce au în schimb? Nici respect, nici dragostea de altă dată. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au familiile
Vreau și sper ca următoarele generații vor fi altfel, vor ieși din acest labirint construit în sovețskii soiuz. Vreau altfel de familii. Doresc ca pe lângă chinul, problemele și nevoile ce le au unele dintre familii ca trec peste o anumită vârstă, să rămâie respectul, să rămâie măcar ceva din mare dragoste ce a fost cândva. Să rămâie nu doar în cuvinte, dar să se vadă și prin fapte.
Da poate dragoste constă în altceva, poate noi singuri nu înțeleg în ce până nu o pierdem...
Și totuși, cu toții iubim. Eu iubesc tot ce am, ce mă înconjoară, iubesc oamenii ce sunt în viața mea- poate pe cineva mai mult pe cineva mai puțin, dar iubesc. Haideți să nu legăm dragostea doar de o singură persoană, pentru că dacă o persoană dragă pleacă... Va fi alta alături. Poate nu vom simți aceleași sentimente, aceleași emoții nu le vom trăi, dar viața merge înainte.
Aveți grijă de voi și de cei ce îi iubiți!
Stefany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu