Cât de greu trece o zi și cât de ușor zboară o viață!

,,Cât de greu trece o zi și cât de ușor zboară o viață".

Am început să înțeleg că timpul trece poate mult prea repede decât mi-aș dori. Atunci când îmi doream mai repede să treacă ora care nu-mi era interesantă și mă plictisea, atunci când doream ca azi- zi în care plouară să fie deja mâine sau mai bine chiar poimâine- zi în care și glod nu mai e și soare a răsărit. Atunci când vroiam mai repede să trec de 7, 10, 13, 15, 17, 20 de ani. Și, acum la 20 de ani nu mai vreau asta. Vreau să trăiesc în ritm cu acest timp. Vreau să fac tot ce-mi place și ce-mi doresc acum, pentru că sunt sigură că va veni ziua în care voi regreta că prea mult am dormit, că prea puțin m-am plimbat și destul de rar am zis unui oarecare ,, cineva"- ceva. Am înțeles cât de ireversibil e timpul acum, când am fost acasă și am întrebat-o pe bunica câți ani are. 68 de ani... Nici prea mulți, nici prea puțini. Eu la rândul meu am destui, pentru ca să înțeleg că MULTE se fac pe placul nostru: putem schimba cămașa care am îmbrăcat-o de la început și care nu mai merge cu blugii verzi în carouri, putem schimba prietenii de ani pe unii mai noi a căror interese acum ne sunt mai aproape, putem schimba persoanele pe care le iubeam dacă nu mai simțim aceiași afecțiune, același devotament și dorință de a  avea un viitor comun. Putem schimba țări, bani, orașe, dar una-i cert că ceea ce am dori să schimbăm cu adevărat NU PUTEM. Nu putem face nimic cu aceea că deja trebuie să scoatem calendarul atârnat de perete cu câteva luni în urmă, nu putem schimba vârsta la care se mai adaugă un an într-o oarecare dimineață de luni, de joi și nu contează ziua- o dimineață care era de dorit să vină mai târziu. Oriunde am pleca, nu ne putem fugi de timp pentru că pașii lui față de ai noștri-s mai siguri, mai deciși și mai rapizi.
   Deci, ce poate fi mai frumos ca prezentul? Sigur că nu trecutul pentru că nu poți trăi cu amintirile și poate sigur  nici nu cu viitorul pe care-l visăm până ce, ci prezentul. Momentul de acum în care putem face tot ce ne dorim. Și totuși, ieri parcă bunica mea urma să împlinească 54 de ani, se gătea pentru pensionare și acum deja are 68. Nu-mi vine să cred, parcă-i ireal, parcă nu vreau să primesc această realitate, parcă nu mai sunt alte sute de oameni ca mine!!!?
Trăiți clipa!

Stefany