Noi toți suntem actori, pe scena propriei vieți și noi toți putem juca teatru. Putem juca la școala, la serviciu, facultate, in prietenie si in familie. Poate eu sunt prea naiva si vreau doar realitate sa vad și aud si cind vad ca mi se minte privindu-ma in ochi ma simt prost.
Am înțeles cred ca cu câțiva ani in urma ca pina si persoanele de la care cel mai puțin te așteptai - joaca. Pentru ca așa-i in viata, are de toate cel se înțelege cu toti, cel ce iesa cu toti si cel ce la urma urmei ii vorbește poate chiar si pe cei mai apropiați in schimb la ceva. Am început sa înțeleg ca nu mai are rost sa aștepti de la oameni realitate si un comportament bun cu tine, cind sint falși si cind au intrat prea mult in rol. Rolul care a început cu: hai sa zic ca am 16 ani ca sa facem cunoștință, hai sa zic ca m-am simțit rău si nu am facut temele, hai sa zic ca tigara-i al lui Ion numai nu a mea, hai sa ies si cu gașca- poate jumătatea mea nu va afla...si tot așa pe tot parcursul vieții. Ne transformam din niște oameni cu principii in niște păpușe și marionete :) cu care oricine se poate juca, pe care oricine-l poate îndoia, suci și răsuci in dependență de situație. Si, nu văd nimic mai oribil decât sa fii ca toti, decit sa joci aceleași roluri pe care deja lumea le știe ,,pe de rost" si nu ai ce face cu asta pentru ca ai intrat in acest joc si trebuie sa joci până la urma.
Unde-s oamenii de alta data? Sau unde sunt eu, cea de alta data? Cea care nu știa ca oamenii sunt mult mai ieftin decit hainele lor?! Cind vorbești cu cineva privește-l in ochi, pentru ca ochii spun altceva...pentru că ochii nu fac parte din acel decor, acea scena si acel spectacol.
Am înțeles cred ca cu câțiva ani in urma ca pina si persoanele de la care cel mai puțin te așteptai - joaca. Pentru ca așa-i in viata, are de toate cel se înțelege cu toti, cel ce iesa cu toti si cel ce la urma urmei ii vorbește poate chiar si pe cei mai apropiați in schimb la ceva. Am început sa înțeleg ca nu mai are rost sa aștepti de la oameni realitate si un comportament bun cu tine, cind sint falși si cind au intrat prea mult in rol. Rolul care a început cu: hai sa zic ca am 16 ani ca sa facem cunoștință, hai sa zic ca m-am simțit rău si nu am facut temele, hai sa zic ca tigara-i al lui Ion numai nu a mea, hai sa ies si cu gașca- poate jumătatea mea nu va afla...si tot așa pe tot parcursul vieții. Ne transformam din niște oameni cu principii in niște păpușe și marionete :) cu care oricine se poate juca, pe care oricine-l poate îndoia, suci și răsuci in dependență de situație. Si, nu văd nimic mai oribil decât sa fii ca toti, decit sa joci aceleași roluri pe care deja lumea le știe ,,pe de rost" si nu ai ce face cu asta pentru ca ai intrat in acest joc si trebuie sa joci până la urma.
Unde-s oamenii de alta data? Sau unde sunt eu, cea de alta data? Cea care nu știa ca oamenii sunt mult mai ieftin decit hainele lor?! Cind vorbești cu cineva privește-l in ochi, pentru ca ochii spun altceva...pentru că ochii nu fac parte din acel decor, acea scena si acel spectacol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu