Dacă ar fi ca să vorbesc acum tare, tare sincer- nu am fost un copil care iubea cititul. Nu mi-a plăcut pentru că nu m-a atras ,,Legendele Olimpului"- prima carte ce ni sa recomandat ca să o citim în clasa a V-a., chiar din prima săptămână. Poate trebuie să îmi fie rușine și poate ar trebui măcar acum, la 20 de ani ai mei să o citesc de la început până la sfârșit, dar nu mă atrage, chiar din contra.
Vin din familia în care tata se putea lăuda cu citirea și recitirea cărților din biblioteca lor personală de câte 3 ori și să fie clar că cărți erau destule- o odaie plină și se mai adaugă și cele citite de la biblioteca școlară. Punea cartea de literatură artistică în cartea de la școală deschisă, ca când venea părinții să vadă că el citește pentru școală. Mama la fel a citit destul, în deosebi că terminase cu medalie de aur și a mai fost și învățătoare apoi câțiva ani. Și iată, în familie unde părinții citiseră sunt doi copii (eu și fratele) care pur și simplu uram fraza ,,mai citește o carte!".
Cu trecerea anilor eu pot să zic că, chiar dacă nu te naști iubind chestia asta, cu timpul te îndrăgostești. E ca și cum nu ai iubi mierea de albine, morcovul sau ce nu mai iubiți voi? dar le-ați consuma pentru că trebuie, că ar fi bine, că sunt doar pentru binele tău. Exact așa e cu cărțile și cu cititul- înțelegi că-i spre folosul tău. Și începi să iubești nu când ești impus să faci asta, dar când vine de la sine.
Am zis și nu odată că am început să mă acomodez și deprind ca să fiu cu ,,cartea-n mână" prin clasa a X-a. Am avut norocul să am trei profesoare de română din gimnaziu și până în liceu și cu toată dăruirea lor și depunerea eforturilor ca noi-elevii să citim - cam greu le reușea asta. Nu că ce ne povesteau ele din romanul X nu ne intriga, dar era greu practic să impui 25 de copii dintr-o clasă ca să citească. Notele de 2, prelungirea termenului- puțin ce ne făcea să dăm din coate și să ,,rupem cărțile" când acasă ne aștepta serialul preferat sau și mai nou când începea să apară câte un computer personal în casă. Și, pe lângă asta mereu aveam ce vorbi la ore, cineva cu rezumatul cărții, altcineva cu începutul ei și desigur profesoara cu toată cartea și ajungeam la un bun sfârșit. Nu știu cum se descurcă copiii în ziua de azi cu ce e după curriculum, dar cu ce nu e-aș zice că bine!
Cum să nu te bucuri când auzi un puști de 13 ani că citește? Făcând comparație cu ce aveam noi prin 2005 și nu citeam și cu ce au ei astăzi. În ziua în care se pricep în Apple, Samsung și HTC mai bine ca în a scrie un referat? Când au mii de jocuri, locuri de vizitat și lucruri de făcut interesante pentru ei și semenii lor? Chiar te bucuri, dar până nu afli ce ei citesc. Mi sa ridică părul în cap când am văzut că prea multe copilițe sunt interesate de ,,50 Shades of Grey". Nu cum? Cum un copil, corpul căruia e abia în dezvoltare, care teoretic și practic nu știe de o sumedenie de lucruri, care nici primul ciclu menstrual nu-l are să citească despre ,,sexul oral, anal" și multe lucruri perverse și nenormale de știu la vârsta lor? Mă sperie feedback-ul acestei cărți prin rândul celor de 12-16/17 ani care bl#a pe nici o carte de-al lui Dabija, Druță, Rebreanu și alții nici nu au pus mâna. În schimb, ele știu pe ce să puie și ce să puie la bărbați ca să fie iubite și nu mai știu eu ce?!...
În genere, ce se petrece în capul lor după citirea acestor trei volume? Poate ele nu tot înțeleg și având rușine-n ele nici nu întreabă de părinți dar ce înseamnă ,, termenul sau fraza Y"?! Posibil să mă bucur dacă e așa, dar mi se pare că realitatea e alta. Cunoscute de-ale mele de 20 de ani și în sus nu au citit pentru că li se părea ceva pervers sau că nu le plăcea, că era prea direct ce scria acolo, dar iată că copilelor astea le place. WTF childrens? Wtf?
P.S. Și dacă la noi dragostea și interesul pentru citit apărea după ce auzeam de Creangă, Eliade, Coelho sau Dostoevski la ele apar citind cu totul și cu totul altceva.
Nu am mai multe cuvinte...
Vin din familia în care tata se putea lăuda cu citirea și recitirea cărților din biblioteca lor personală de câte 3 ori și să fie clar că cărți erau destule- o odaie plină și se mai adaugă și cele citite de la biblioteca școlară. Punea cartea de literatură artistică în cartea de la școală deschisă, ca când venea părinții să vadă că el citește pentru școală. Mama la fel a citit destul, în deosebi că terminase cu medalie de aur și a mai fost și învățătoare apoi câțiva ani. Și iată, în familie unde părinții citiseră sunt doi copii (eu și fratele) care pur și simplu uram fraza ,,mai citește o carte!".
Cu trecerea anilor eu pot să zic că, chiar dacă nu te naști iubind chestia asta, cu timpul te îndrăgostești. E ca și cum nu ai iubi mierea de albine, morcovul sau ce nu mai iubiți voi? dar le-ați consuma pentru că trebuie, că ar fi bine, că sunt doar pentru binele tău. Exact așa e cu cărțile și cu cititul- înțelegi că-i spre folosul tău. Și începi să iubești nu când ești impus să faci asta, dar când vine de la sine.
Am zis și nu odată că am început să mă acomodez și deprind ca să fiu cu ,,cartea-n mână" prin clasa a X-a. Am avut norocul să am trei profesoare de română din gimnaziu și până în liceu și cu toată dăruirea lor și depunerea eforturilor ca noi-elevii să citim - cam greu le reușea asta. Nu că ce ne povesteau ele din romanul X nu ne intriga, dar era greu practic să impui 25 de copii dintr-o clasă ca să citească. Notele de 2, prelungirea termenului- puțin ce ne făcea să dăm din coate și să ,,rupem cărțile" când acasă ne aștepta serialul preferat sau și mai nou când începea să apară câte un computer personal în casă. Și, pe lângă asta mereu aveam ce vorbi la ore, cineva cu rezumatul cărții, altcineva cu începutul ei și desigur profesoara cu toată cartea și ajungeam la un bun sfârșit. Nu știu cum se descurcă copiii în ziua de azi cu ce e după curriculum, dar cu ce nu e-aș zice că bine!
Cum să nu te bucuri când auzi un puști de 13 ani că citește? Făcând comparație cu ce aveam noi prin 2005 și nu citeam și cu ce au ei astăzi. În ziua în care se pricep în Apple, Samsung și HTC mai bine ca în a scrie un referat? Când au mii de jocuri, locuri de vizitat și lucruri de făcut interesante pentru ei și semenii lor? Chiar te bucuri, dar până nu afli ce ei citesc. Mi sa ridică părul în cap când am văzut că prea multe copilițe sunt interesate de ,,50 Shades of Grey". Nu cum? Cum un copil, corpul căruia e abia în dezvoltare, care teoretic și practic nu știe de o sumedenie de lucruri, care nici primul ciclu menstrual nu-l are să citească despre ,,sexul oral, anal" și multe lucruri perverse și nenormale de știu la vârsta lor? Mă sperie feedback-ul acestei cărți prin rândul celor de 12-16/17 ani care bl#a pe nici o carte de-al lui Dabija, Druță, Rebreanu și alții nici nu au pus mâna. În schimb, ele știu pe ce să puie și ce să puie la bărbați ca să fie iubite și nu mai știu eu ce?!...
În genere, ce se petrece în capul lor după citirea acestor trei volume? Poate ele nu tot înțeleg și având rușine-n ele nici nu întreabă de părinți dar ce înseamnă ,, termenul sau fraza Y"?! Posibil să mă bucur dacă e așa, dar mi se pare că realitatea e alta. Cunoscute de-ale mele de 20 de ani și în sus nu au citit pentru că li se părea ceva pervers sau că nu le plăcea, că era prea direct ce scria acolo, dar iată că copilelor astea le place. WTF childrens? Wtf?
P.S. Și dacă la noi dragostea și interesul pentru citit apărea după ce auzeam de Creangă, Eliade, Coelho sau Dostoevski la ele apar citind cu totul și cu totul altceva.
Nu am mai multe cuvinte...
Noapte bună,
Stefany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu