Cred că cu toții privind un anumit film sau urmărind o piesă de teatru s-au pus la un moment dat întrebarea: ,, da oare cum e în viață??".
Eu mi-o puneam când cineva mă lăsa cu gura căscată până la sfârșitul filmului și foarte puține ori mi-o puneam când cineva juca un personaj negativ și rău.
Acum, îmi pun altă întrebare, pentru că noi din start suntem puși la cunoștință cu faptul că persoana dată e ,,actor", dar iată în viața de zi cu zi mai greu înțelegem cine trăiește și cine joacă. Și, oare ar fi un motiv de mândrie că tu pe scena propriei vieți ești un actor bun???? Oare merităm noi vreun Oscar ceva, când nici părinții și nici prietenii nu-și dau seama de faptul că mințim sau că jucăm?
Și eu, din păcate cu timpul am înțeles că chiar și cea mai dragă persoană la un anumit timp joacă în fața ta sau altei persoane și e bl## tare neplăcut când înțelegi că trăiește unde societatea e deprinsă să mintă, să facă asta pentru anumite scopuri, pentru un trai mai bun sau pentru a ține o persoană alături. Joacă teatru pentru propriile interese. Și cel mai interesant e că nu poți acuza omul că nu-și trăiește viața sau greșește alegând să fie fățarnic uneori, dar ce poți face? Nimic! pentru că tare puțini știu să asculte, să ceară ajutor, sfatul sau să zică că a greșit.
Și să știi drag cititor al acestei postări că ești un actor bun dacă pozele tale nu reflectă durerea din sufletul tău, dacă cei mai buni prieteni nici măcar idee nu au de ce se întâmplă cu tine și în interiorul tău. Poți să-ți oferi singur ție cel mai prestigios premiu, din care îl poate obține vreun actor! Premiu de care bl## poate nici nu ai nevoie. :)
Ar fi bine ca totuși actorii să rămână pe scenă și oamenii simpli să rămână ceea ce sunt! :)
Eu mi-o puneam când cineva mă lăsa cu gura căscată până la sfârșitul filmului și foarte puține ori mi-o puneam când cineva juca un personaj negativ și rău.
Acum, îmi pun altă întrebare, pentru că noi din start suntem puși la cunoștință cu faptul că persoana dată e ,,actor", dar iată în viața de zi cu zi mai greu înțelegem cine trăiește și cine joacă. Și, oare ar fi un motiv de mândrie că tu pe scena propriei vieți ești un actor bun???? Oare merităm noi vreun Oscar ceva, când nici părinții și nici prietenii nu-și dau seama de faptul că mințim sau că jucăm?
Și eu, din păcate cu timpul am înțeles că chiar și cea mai dragă persoană la un anumit timp joacă în fața ta sau altei persoane și e bl## tare neplăcut când înțelegi că trăiește unde societatea e deprinsă să mintă, să facă asta pentru anumite scopuri, pentru un trai mai bun sau pentru a ține o persoană alături. Joacă teatru pentru propriile interese. Și cel mai interesant e că nu poți acuza omul că nu-și trăiește viața sau greșește alegând să fie fățarnic uneori, dar ce poți face? Nimic! pentru că tare puțini știu să asculte, să ceară ajutor, sfatul sau să zică că a greșit.
Și să știi drag cititor al acestei postări că ești un actor bun dacă pozele tale nu reflectă durerea din sufletul tău, dacă cei mai buni prieteni nici măcar idee nu au de ce se întâmplă cu tine și în interiorul tău. Poți să-ți oferi singur ție cel mai prestigios premiu, din care îl poate obține vreun actor! Premiu de care bl## poate nici nu ai nevoie. :)
Ar fi bine ca totuși actorii să rămână pe scenă și oamenii simpli să rămână ceea ce sunt! :)
Stefany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu