marți, 8 iulie 2014

Picturi murale

   Am nişte poze cu care vreau să mă împart cu voi. Sunt extraaaordinareeee!
Sunt picturi murale ale pictorului, scriitorului, actorului şi regizorului de filme de pictură animată Sabin Bălaşa.
Le-am găsit la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Vă zic unde, poate când sunteți prin preajmă treceți și voi.
   Nu ştiu dacă sunteţi iubitori ar artei, dar eu sunt. Am început să fiu anul acesta, când am schimbat gazda. Sunt două tablouri în asta nouă (posibil să vi le arăt) pe care le pot privi minute în şir- la fel şi pe cele din postarea de astăzi. Mă liniştesc, inspiră, pun pe gânduri şi mă fac puţin de tot-să invidiez persoanele ce au acest talent.
Eu nu pot desena nici o casă. Eiii bine, o casă fac din aceia mai simplă: un pătrat ca baza, un dreptunghi în loc de uşă, un triunghi isoscel ca acoperiş şi două pătrate sau dreptunghiuri ca ferestre :D şi să vedeţi ce gard pot face şi acela cu rigla şi folosind radiera de zeci de ori. Se primeşte ceva neatrăgător şi se vede chinul şi efortul cu care am făcut asta. La şcoală la desen mă ajuta o prietenă şi colegă de bancă, pe care o tot rugam să mă ajute peste fiecare cinci minute. Era de ajuns ca să ia creionul în mână şi peste 15 minute era finisată şi tema ei pentru acasă şi a mea de data trecută din clasă :D.
   Să vă zic un secret, am aruncat sute de foi la urnă până anul trecut cu gândul şi speranţa că poate mâna se va da. Ştiu că dacă tare îţi doreşti, le obţii pe toate! Oare e valabil şi în cazul pictatului?
    Mereu o să apreciez oamenii care îşi dezvoltă talentul. Îl fac cunoscut şi depun nu doar timp în ceea ce fac, dar şi suflet! Mult suflet, ca cei ca mine-lipsiţi de acest dar să privească, să mediteze, să aprecieze şi să rămână impresionaţi.
Nu am să comentez aceste picturi aici, fiindcă de fiecare dată îmi vin multe gânduri. Însă, când o să am timp liber o să revin de fiecare dată ca să mai văd ceva nou, ca să înţeleg starea pictorului, să mă gândesc la momentele şi condiţiile în care au fost făcute şi să îl simt.
Noapte bună,
Stefany


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu