Sunt locuri în care când ești te simți bine, chiar foarte.
Mi se pare că inconștient uităm de toate problemele, supărările, trădările și dezamăgirile odată ce intrăm într-un local sfânt.
Ieri, am fost la 5 mănăstiri din Republica Moldova. Recunosc că aveam alte planuri pentru vineri și doream să merg acasă, dar totuși așa a fost să fie și nu regret asta. Am vizitat niște locuri foarte frumoase și mi-am mai făcut și noi cunoștințe.
Oboseala s-a făcut simțită mai mult înspre seară când terminasem de vizitat mănăstirile și ne-am oprit în ,,sânul naturii" pentru a face frigărui.
E foarte important ca pe lângă exteriorul nostru să avem grijă și de interior. Și, cum interiorul nu-l putem masca cu 3 straturi de fond de ten cum putem face cu exteriorul când ceva nu e ok, trebuie să găsim locul potrivit în care sufletele noastre se vor odihni.
P.S. Poze în curând.

Stefany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu