...Liniste... Ginduri... Placere de la meditatia data...
Ultimul sunet... Ultimul an de liceu........
Iata, ca a sosit si clipa cind trebuie sa zicem ,, la revedere" scumpului liceu. Ca oricare din voi credeam uneori ca numai timp in zadar, pe o lectie plictisitoare, colegi rautaciosi si profesori nemultumiti de cele facute de noi. Nu era usor... Chiar a fost uneori prea greu...Cred ca in postarea de astazi vor fi mai multe puncte de suspensie decit propozitii bine gindite si scrise aici.
Poate apoi o sa citesc si ma voi zimbi sau imi va pare rau, dar promit sa nu mai redactez postarea data, cum nici pe celelalte nu le-am redactat.
Poate va parea ceva simplu si banal dar citind postarea http://stefany-life.blogspot.com/2011/09/1-septembrie.html , facuta pe 1 septembrie 2011 a inceput lacrimi a curge. Nu e scris nimic deosebit, chiar sunt niste prostii :D:D cuvinte simple dar cu un sens profund. Sensul acestor cuvinte le inteleg acuma. A trecut foarte repede zilele, saptaminile, anul si in genere acesti 12 ani. Mai ieri, ma duceam cu fratele in clasa 1 si astazi deja plec la scoala doar pentru consultatii. Am fost chiar si azi la scoala : ograda scolii pustie, totu e frumos si frumosul acesta acuma doar il vad... pe coridoarele de alta data, ce pina acuma erau pline de copii sunt pustii...de mai zaresti pe ici pe colo cite un om. Astazi, chiar si de pe 24 mai am inceput a privit la locul unde plecam in fiecare zi suparata ca la 8:30 deja trebuia sa fiu la ore, dar mai intirziasem 5 minute si ma gindeam ce sa mai zic? Sa zic sincer - am adormit? Dar de ce niciodata nu am zis : eu nu am vrut sa vin? De ce suntem niste oameni intr-atit de fatarnici? Hai ca uneori, poate si profesorii nu aveau placere sa vie.... Si noi nu am fost ideali, nici cuminti, nici niste elevi dornici de carte. Suntem adolescenti, avem toate nebuniile posibile in cap insa nu si ceea ce e necesar. Fugim de la ore, facem certuri si neplaceri celorlalti, raspundem urit oamenilor care depun tot efortul si cunostintele in noi, fiecare fira de par sur in capul lor e o nebunie de a noastra.
A trecut doar citeva zile si realizez cite am pierdut sau cit de fericita sunt ca am invatat in acest liceu, in cel mai bun liceu. In liceul, in care toti sunt ca o familie mare, prietenosi, dragi si iubiti. Poate uneori credeam ca nu suntem apreciati, poate ne infirnam cind cineva primea un 10 ce nu a fost meritat - dar asta e viata. Si scoala e cea mai buna lectie, ce o avem de la frageda virsta pina in adolescenta. Incepind cu prima lacrima, primul 2, primele ore fugite, primele examene, testari, teze, primele esecuri, primele dezamagiri- totul ne face si ne formeaza ca personalitati. Scoala e cel mai bun profesor, ea ne face sa fim si mai puternici si caracter sa avem si sa nu ne dam batuti. In acest loc minunat, mai sunt citiva oameni ce cu ani in urma au dorit sa devina persoanele ce o sa faca din niste copilasi - cineva. AU FACUT. Nu putem fi toti la fel, insa pentru tot binele facut de noi, pentru toate cunostintele trebuie sa le fim recunoscatori lor- INVATATORILOR si PROFESORILOR.
Despre scoala si anii petrecuti in ea este foarte mult de zis... Nu putem da uitarii oamenii ce ne-au facut ceea ce suntem si cine suntem acuma. O a doua familie, o familie mare... Un colectiv unit si inteligent cum am vazut in liceu as mai vrea sa vad, as mai vrea sa primesc caldura pe care o primeam de la unii din ei.
Ultimul sunet... Pentru ultima data am auzit clopotelul in calitate de elev si sunt sigura ca deseori o sa doresc sa mai aud acest clinchet si il voi auzi, doar ca in calitate de mama, de oaspete, de fost absolvent. A fost o zi minunata, se astepta sa fie mai melancolica- bine ca nu a fost. Respect oamenii ce ne-au suportat pe parcursul a acestor 12 ani, le multumesc ii iubesc si o sa imi fie dor!!!!
( Maria, Alexandru, Eu)
Stefany)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu