Realitatea

...

Eu nu știu cum să încep această postare și nici nu știu cu ce o voi încheia, dar știu că am să scriu lucruri reale.

   Ultimul timp aproape toți se transformă în niște materialiști, invidioși și răutăcioși.
Vedem un om fericit - dacă ne bucurăm sincer pentru el o face doar un timp, pentru că vine clipa când înțelegi că la el ceva e mai bine, că e iubit, că se trezește în propriul apartament și îmbracă haine de firmă.
Foarte rar ne gândim că după această imagine ,, perfectă " se ascunde multe de dar...
   De multe ori ne zicem că am dori să fim în locul acelor persoane fără ca să ne gândim că după acest zâmbet larg, după acea haină scumpă - se ascunde multă durere și nefericire ce încearcă să o mascheze cu astea.
   Înjurăm, ne certăm și ignorăm oamenii ce nu intră în standarde impuse tot de noi și de lipsa noastră de bunele maniere, de înțelepciune. Cu toate știm cum trebuie să arate viitorul nostru soț, ce mașină să aibă sau ce facultate terminată. Știm în ce ar trebui să se îmbrace cea mai bună prietenă și știm că n-ar fi de dorit să aibă o rochie sau o geantă ca a noastră. Părinții... Noi nu alegem părinții, dar mulți ar vrea ca de la ei să curgă banii din buzunare, pentru ca să ne îi dea nouă, pentru ca să ne permitem să mergem în club și să lăsăm un salariu de-al lor sau să ne luăm o pereche de pantofi ce rar se egalează cu un salariu... Ar fi de dorit banii să cadă din cer, să primim dragoste doar de la cine dorim și să nu mai umble după noi acela ce locuiește la cămin sau ce lucrează pentru 2000 de lei și ne-am mai dori să nu fim dezamăgiți niciodată și nici trădați...
Vedem, vrem... Avem și tot revenim la aceea că mai vrem... Suntem ca niște șoareci ce nu pot ieși dintr-un labirint, labirint tot de noi făcut. Numai nu putem găsi explicația la ce bun l-am făcut?
   Suntem... Dar cine suntem cu adevărat?